Antena 3 CNN Politică Lavinia Șandru, primul candidat la prezidențiale care a votat: În turul 1 votăm cu cine vrem, nu votăm cu răul cel mai mic

Lavinia Șandru, primul candidat la prezidențiale care a votat: În turul 1 votăm cu cine vrem, nu votăm cu răul cel mai mic

G.M.
2 minute de citit Publicat la 07:50 04 Mai 2025 Modificat la 08:19 04 Mai 2025
Candidatul PUSL la alegerile prezidenţiale Lavinia Şandru şi-a exprimat opţiunea de vot duminică dimineaţă, 4 mai 2025. Sursa foto: Agerpres foto/ Mihai Poziumschi

Candidatul Partidul Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidenţiale Lavinia Şandru şi-a exprimat opţiunea de vot duminică dimineaţă, la puţin timp după deschiderea secţiilor de votare din ţară, afirmâmd că a ”votat împotriva celor care au furat viitorul copiilor noştri” şi că votul său merge ”împotriva abuzurilor care i-au făcut pe părinţii şi bunicii noştri să trăiască în umilinţă”.

Lavinia Şandru s-a prezentat, duminică, la ora 7.00, la secţia de votare de la Colegiul ”Dimitrie Cantemir” din Bucureşti. 

"Am votat cu același gând că votul meu merge pentru România reală. Votul meu merge împotriva abuzurilor de toate felurile care i-au făcut pe părinții și pe bunicii noștri în toți acești 35 de ani să sufere, i-au făcut să trăiască în umilință. Am votat împotriva celor care au furat viitorul copiilor noștri, împotriva celor care i-au obligat pe românii noștri din diaspora să-și lase totul aici și să plece departe de casă și de familie.

Am votat împotriva celor care nu înțeleg că fermierii României nu trebuie umiliți și trebuie sprijiniți pentru că ei ne dau nouă hrana.

Am votat împotriva celor care timp de 35 de ani n-au construit autostrăzi, n-au făcut spitale, au tăiat tot ceea ce înseamnă industrie românească, au vândut tot ceea ce au putut să vândă, au vândut o țară întreagă în tot acest timp.

Și am un mesaj pentru toți cei care încă nu s-au hotărât să meargă la vot: să meargă astăzi la vot și toți cei care merg la vot să dea o palmă celor care împart candidații în candidați cu șanse, candidați pe primele locuri în sondaje. Adică candidați ai sistemului și ceilalți candidați, pentru că am văzut cu toții ce s-a întâmplat anul trecut - David care l-a învins pe Goliat sau buturuga mică care a răsturnat carul mare. Zic să meargă toți românii la vot ca să le dea o palmă sociologilor sistemului care vin și ne explică nouă cum trebuie să nu ne irosim votul.

Nu, nu e vorba că ne irosim votul. Până la urmă, în turul 2 trebuie să gândim cu cine să votăm în așa fel încât acel cineva să câștige. În turul 1 votăm cu cine vrem, nu votăm cu răul cel mai mic. Votăm cu binele. Pentru că am văzut unde a ajuns România, dacă timp de 35 de ani s-a votat tot cu răul cel mai mic -  am ajuns aici, unde șmecherii își fac pensii speciale. Am ajuns aici unde o mână de oameni controlează sistemul de 35 de ani.

Și am un mesaj pentru femeile din România, mai exact pentru mame. Pentru că ele țin și familia, țin și casa, ele merg și la serviciu. Ieșiți la vot astăzi și votați pentru voi, pentru că sunteți niște femei și niște mame extraordinare", a transmis Lavinia Șandru.

 

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole