Liberalii ieșeni îi acuză pe social-democrați de ipocrizie, după ce PSD Iași a anunțat, vineri, că niciun primar al partidului din județ nu va participa la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, relatează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de PNL Iași, mai mulți primari PSD ar fi confirmat inițial participarea la întâlnirea cu premierul, dar ulterior ar fi primit apeluri de amenințare din partea liderilor locali, care i-ar fi determinat să se retragă.
„PNL Iaşi respinge ferm retorica populistă, mincinoasă şi panicardă lansată astăzi de PSD Iaşi la adresa premierului Ilie Bolojan. Atacul concertat al social-democraţilor nu este despre `grija faţă de comunităţi`, ci despre teama de reformă, despre disperarea de a pierde controlul asupra banilor publici risipiţi şi despre refuzul de a accepta că vremea `dosarului cu şină` şi a sinecurilor de partid a apus. Mai mulţi primari PSD au confirmat iniţial participarea la întâlnirea cu Ilie Bolojan, într-un act de conştiinţă personală. Au primit apoi telefoane şi ordin de la centru să refuze şi li s-a livrat un punctaj populist. Protestul primarilor PSD Iaşi nu are nicio legătură cu ceea ce gândesc fiecare în mod personal, ci cu ameninţări venite pe linie de partid”, transmite Biroul de presă al PNL Iași.
Liberalii subliniază, în același document, că „premierul României, oricare ar fi el, de la orice partid, se întâlneşte cu primarii să discute probleme de administraţie publică, nu politică”.
„Acest protest infantil al PSD nu face decât să izoleze comunităţile pe care le reprezintă şi să slăbească, în ansamblu, forţa de reprezentativitate a judeţului nostru şi a ieşenilor care i-au votat. Premierul vine să discute soluţii tehnice, nu să facă paradă politică, aşa cum ne-au obişnuit premierii PSD care apăreau la Iaşi doar pentru tăieri de panglici la proiecte inexistente”, se mai arată în comunicat.
PNL Iași consideră că „decizia primarilor PSD de a boicota întâlnirea cu Prim-ministrul României este un act de iresponsabilitate administrativă”.
„Când refuzi dialogul cu şeful Executivului, nu îl pedepseşti pe Ilie Bolojan, ci îţi pedepseşti propria comunitate pe care pretinzi că o reprezinţi. Este o dovadă de imaturitate politică să pui orgoliul de partid mai presus de interesul judeţului Iaşi. Solicit PSD Iaşi să iasă din logica de campanie electorală perpetuă şi să înţeleagă gravitatea momentului. România are nevoie de stabilitate bugetară şi de reforme structurale pentru a nu pierde fondurile europene. Dacă PSD vrea să rămână partidul care apără evaziunea, construcţiile ilegale şi birocraţia, este alegerea lor”, afirmă, în comunicatul de presă, deputatul Alexandru Muraru, președinte PNL Iași.
Reacția liberalilor apare după ce PSD Iași a anunțat, tot vineri, că primarii social-democrați din județ nu vor participa la întâlnirea programată cu premierul.
„Premierul 'Taie-Tot', liberalul Ilie Bolojan, acest propovăduitor al austerităţii, vine la Iaşi, astăzi (vineri - n.r), să se întâlnească cu primarii din judeţ. Întrunirea este, însă, una pur formală: deciziile de reduceri bugetare au fost deja luate. Adoptarea măsurilor de austeritate, fără o consultare reală cu toate părţile implicate, va avea efecte dramatice asupra comunităţilor locale. Ignorarea partenerilor politici şi a opiniei publice este inacceptabilă. După o atentă analiză, primarii PSD din judeţul Iaşi au decis să nu participe la convocarea făcută de Ilie Bolojan. Pentru că PSD nu vrea să legitimeze austeritatea, nu vrea să gireze tăierile, nu vrea sărăcie”, se arată în comunicatul PSD Iași.
Social-democrații își exprimă nemulțumirea și față de lipsa unei invitații adresate parlamentarilor PSD Iași, „în condiţiile în care PSD este parte a coaliţiei de guvernare”, situație calificată drept „inexplicabilă”.
„La discuţia de astăzi nu au fost invitaţi parlamentarii PSD Iaşi. În fapt, cei care contribuie, prin voturile lor, la asigurarea unei majorităţi în Parlament. Ca partid situat pe primul loc în preferinţele ieşenilor la alegerile parlamentare de la sfârşitul anului 2024, PSD trebuia să se afle la masă cu premierul pentru a discuta, dincolo de măsurile de restricţie bugetară, şi un plan serios de investiţii publice pentru zona noastră. Nu este pentru prima dată când Ilie Bolojan, în calitate de prim-ministru, refuză o astfel de întrevedere în interesul ieşenilor”, mai transmit social-democrații.
O altă critică formulată de PSD Iași vizează lipsa unei conferințe de presă în programul premierului, în contextul în care întâlnirea cu primarii are loc cu ușile închise.