Antena 3 CNN Actualitate Liderii Comisiei Europene, îngrijorați față de legile justiției. Reacția lui Eugen Nicolicea

Liderii Comisiei Europene, îngrijorați față de legile justiției. Reacția lui Eugen Nicolicea

Presa românească a explodat astăzi din cauza unei scrisori adresate majorității parlamentare de către liderii Comisiei Europene, Jean Claude Juncker și Frans Timmermans, care se declară din nou îngrijorați din cauza legilor justiției și cer coaliției transparență și dezbatere.

Cei doi lideri ai Comisiei Europene au spus că urmăresc cu mare atenție și îngrijorare ceea ce se întâmplă în România în privința legislației anti-corupției și a independenței justiției. Aceștia fac un avertisment asupra faptului că există posibilitatea unui regres în această privință, motiv pentru care vor urmări cu atenție modificările finale ale legilor justiției. 

Eugen Nicolicea, membru Comisia Specială pentru legile justiției- "După cum știți, domnul Timmermans, s-a mai pronunțat în noiembrie anul trecut, înainte de a se da ultimul raport pe anul trecut, și ceea ce spune acum e vorba de activitatea trecută din anul precedent. Nu se referă la activitatea imediat apropiată. Din ce a spus acolo, nu am observat o critică, ci manifestarea unei îngrijorări. Adică ce am făcut să nu stricăm. Având în vedere că ni se spune că la sfârșit vor analiza rezultatul, așteptăm să analizeze rezultatul. Comisia de la Veneția a făcut niște recomandări de care noi am ținut cont". 

 

Subiecte în articol: legile justitiei
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic a fost transferat la Terapie Intensivă!