Nominalizările pentru cea de-a 78-a ediție a premiilor Primetime Emmy, considerate echivalentul Oscarurilor în industria de televiziune americană, au fost anunțate miercuri la Los Angeles, relatează Agerpres.
Cea de-a 78-a gală de decernare a premiilor Primetime Emmy Awards va avea loc pe 14 septembrie la Los Angeles şi va fi prezentată de Mariska Hargitay, actriţa devenită populară după ce a jucat în serialul de televiziune „Law & Order: Special Victims Unit”.
Lista nominalizărilor la principalele categorii
Cele mai multe nominalizări au fost obținute de serialul „The Pitt” (25), urmat de serialele „Hacks” (24), „Widow's Bay” (19), „Pluribus” (18), „Beef” (16) și „DTF St. Louis” (13).
De asemenea, în funcție de platformele de difuzare, HBO Max a fost de departe platforma cu cele mai multe nominalizări (122), urmată de Netflix (111), Apple TV (87), ABC (38), CBS (32), NBC (30), Prime Video (28), FX/Hulu (23), Hulu (22), Peacock (18), Disney+ (14).
Iată nominalizările la principalele categorii:
Cel mai bun serial TV dramatic:
„The Diplomat”
„The Gilded Age”
„A Knight of the Seven Kingdoms”
„Paradise”
„The Pitt”
„Pluribus”
„Slow Horses”
„Your Friends & Neighbors”
Cel mai bun serial TV de comedie:
„Abbott Elementary”
„The Bear”
„Hacks”
„Margo's Got Money Troubles”
„Nobody Wants This”
„Only Murders in the Building”
„Shrinking”
„Widow's Bay”
Cea mai bună miniserie/antologie TV:
„All Her Fault”
„The Beast in Me”
„Beef”
„DTF St Louis”
„Love Story: John F Kennedy Jr & Carolyn Bessette”
Cel mai bun actor într-un serial TV dramatic:
Sterling K. Brown („Paradise”)
Gary Oldman („Slow Horses”)
Mark Ruffalo („Task”)
Rufus Sewell („The Diplomat”)
Noah Wyle („The Pitt”)
Cea mai bună actriţă într-un serial TV dramatic:
Carrie Coon („The Gilded Age”)
Chase Infiniti, („The Testaments”)
Keri Russell („The Diplomat”)
Rhea Seehorn („Pluribus”)
Zendaya („Euphoria”)
Cel mai bun actor într-un serial TV de comedie:
Yahya Abdul-Mateen II („Wonder Man”)
Steve Carell („Rooster”)
Matthew Rhys („Widow's Bay”)
Jason Segel („Shrinking”)
Martin Short („Only Murders in the Building”)
Cea mai bună actriţă într-un serial TV de comedie:
Quinta Brunson („Abbott Elementary”)
Ayo Edebiri („The Bear”)
Elle Fanning („Margo's Got Money Troubles”)
Lisa Kudrow („The Comeback”)
Jean Smart („Hacks”)
Cel mai bun actor într-o miniserie/antologie/lungmetraj TV:
Riz Ahmed („Bait”)
Jason Bateman („Black Rabbit”)
Charlie Hunnam („Monster: The Ed Gein Story”)
Oscar Isaac („Beef”)
Matthew Rhys („The Beast in Me”)
Cea mai bună actriţă într-o miniserie/antologie/lungmetraj TV:
Claire Danes („The Beast in Me”)
Sally Field („Remarkably Bright Creatures”)
Carey Mulligan („Beef”)
Sarah Pidgeon („Love Story: John F Kennedy Jr & Carolyn Bessette”)
Sarah Snook („All Her Fault”)
„The Pitt”, favorit la categoria „cel mai bun serial dramatic”
„The Pitt” a primit în total 25 de nominalizări şi porneşte ca mare favorit în categoria „cel mai bun serial TV dramatic”, în timp ce „Hacks” a obţinut 24 de nominalizări, inclusiv la categoria „cel mai bun serial TV de comedie”. În ceea ce priveşte miniseriile TV, producţia „Beef” a fost nominalizată la 16 categorii.
„The Pitt”, considerat un fel de combinaţie între „Spitalul de urgenţă” şi „24 de ore”, a fost deja desemnat cel mai bun serial TV dramatic anul trecut datorită ritmului său alert şi unei intrigi bine scrise şi bine documentate, care urmăreşte, oră cu oră, programul de lucru al personalului medical din secţia de urgenţe a unui spital din Pittsburgh, Pennsylvania.
Cel de-al doilea sezon al său prezintă şi secvenţe cu agenţi ai poliţiei imigraţiei din Statele Unite care aduc o femeie rănită la urgenţe, făcând totodată aluzie la ameninţările tot mai mari ce planează asupra cercetărilor medicale din cauza reducerilor bugetare operate de administraţia Trump.
Noah Wyle, remarcabilul şef al secţiei de urgenţă, copleşită de numărul mare al intervenţiilor medicale, porneşte ca favorit în cursa pentru câştigarea premiului Emmy la categoria „cel mai bun actor într-un serial TV dramatic”.
Însă dominaţia serialului „The Pitt” ar putea fi contestată de un nou-venit, „Pluribus”, care a primit miercuri 18 nominalizări.
Imaginat de creatorul producţiei „Breaking Bad”, Vince Gilligan, acest serial TV a făcut senzaţie cu scenariul său distopic, oferind telespectatorilor o reflecţie ambiţioasă asupra presiunii constante de a fi fericit.
„Pluribus” urmăreşte calvarul unei scriitoare mizantrope, imună la un virus care a transformat aproape întreaga omenire, aducându-i pe oameni într-o stare de fericire şi beatitudine absolută.
După ce a câştigat un Glob de Aur în luna ianuarie, protagonista sa, Rhea Seehorn, este considerată marea favorită la câştigarea premiului Primetime Emmy la categoria „cea mai bună actriţă într-un serial TV dramatic”.
Printre ceilalţi pretendenţi la trofeul categoriei „cel mai bun serial TV dramatic” se numără, în special, drama politică „The Diplomat”, foiletonul de spionaj „Slow Horses” şi serialul fantasy „A Knight of the Seven Kingdoms”, cu o acţiune plasată cu un secol înaintea evenimentelor relatate în legendarul serial „Game of Thrones”. Toate aceste trei producţii au primit fiecare nouă nominalizări.
„Widow's Bay” face senzaţie
În ceea ce priveşte comediile, nominalizările de miercuri anticipează, de asemenea, un duel între o ficţiune renumită şi o noutate seducătoare.
Ultimul sezon din „Hacks”, un serial despre conflictul generaţiilor, între o actriţă venerabilă de stand-up şi tânăra ei asistentă, conduce plutonul nominalizărilor. Vedeta acestei producţii TV, Jean Smart, care interpretează o mare vedetă a spectacolelor de stand-up ajunsă în dificultate, a câştigat deja patru premii Primetime Emmy cu acest rol şi a fost nominalizată, bineînţeles, încă o dată miercuri.
Însă această comedie de mare succes, produsă de HBO Max, este ameninţată şi urmată la mică distanţă de „Widow's Bay”, un serial nou şi cu un umor nebunesc, produs de Apple TV, care a fost nominalizat la 19 categorii.
Matthew Rhys străluceşte în rolul primarului excentric al unei insule din New England, dornic să stimuleze turismul pe acea bucată de stâncă acoperită de ceaţă - un loc despre care localnicii cred că este blestemat şi bântuit.
În faţa acestor doi mari favoriţi, concurenţa rămâne totuşi la un nivel înalt.
Printre pretendenţii notabili se numără cel de-al treilea sezon al serialului „Shrinking” (9 nominalizări) şi îndrăgitul său duo de terapeuţi - interpretaţi de Jason Segel şi Harrison Ford - care sunt candidaţi serioşi la premiile Emmy pentru cel mai bun actor într-un serial TV de comedie, respectiv cel mai bun actor în rol secundar într-un serial TV de comedie.
Serialul cu specific culinar „The Bear” (8 nominalizări) se află şi el în cursă, însă sezonul său final a generat opinii divizate în rândul criticilor de specialitate.
Categoria miniseriilor TV, dedicată producţiilor cu un număr limitat de episoade, va fi şi ea urmărită cu mare interes, după succesele fenomenale obţinute de „Adolescence” şi „Baby Reindeer” la ediţiile precedente ale galei Primetime Emmy Awards.
În acest an, „Love Story: John F. Kennedy Jr. & Carolyn Bessette” este producţia care a făcut să se vorbească foarte mult despre ea.
Acest foileton TV, ce prezintă povestea de dragoste dintre fiul preşedintelui american asasinat şi soţia sa, smulsă din anonimat şi propulsată sub luminile reflectoarelor în anii 1990, înainte de moartea lor tragică într-un accident de avion, a devenit cel mai vizionat serial pe platforma Disney+.
Însă această miniserie TV a obţinut doar şase nominalizări miercuri şi porneşte, aşadar, cu un mare dezavantaj faţă de „Beef"”(16 nominalizări), o antologie despre ranchiuna umană, al cărei al doilea sezon prezintă trei cupluri burgheze implicate într-o reţea de şantaj şi tactici ostile.