Antena 3 CNN Actualitate Social Acesta este cel mai murdar loc din orice magazin. Ce trebuie să eviți în orice supermarket

Acesta este cel mai murdar loc din orice magazin. Ce trebuie să eviți în orice supermarket

Experții în sănătate publica susțin că cel mai riscant spatiu din orice magazin este casa de marcat. „Este locul prin care trece fiecare client și în care se staționează destul de mult, cât timp produsele circula pe banda”, explica epidemiologul Brandon Brown.

Pentru că este un loc intens circulat, iar sute de clienți petrec cel puțin 5-10 minute acolo, zona caselor de marcat poate reprezintă un risc real de contractare a virusului.

Atinge cât mai puține lucruri

Regula nr. 1 de care ar fi bine să tii cont în perioada următoare spune să atingi cât mai puține obiecte. Cu alte cuvinte, încearcă să limitezi contactul cu rafturile, frigiderele, cantarele pentru fructe și legume, precum și cu alte persoane.

Nu cumpără produsele așezate la casa de marcat

De multe ori, cât iți aștepți rândul la casa, iți atrag privirea anumite produse de pe rafturile din apropiere. Știi exact despre ce vorbim: mici gustări, o sticla cu apa sau suc, o guma de mestecat sau poate un pachet de șervetele.

Continuarea aici.

Subiecte în articol: Supermarket casa marcat
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Poșta Română, anunţ de ultimă oră despre distribuirea pensiilor în luna Mai