Parchetul de la Prato a finalizat ancheta cu privire la uciderea Mariei Denisa Păun, iar cocluziile arată că Vasile Frumuzache, românul în vârstă de 32 de ani acuzat de uciderea acesteia nu a acţionat singur, ci a avut complici, în prezent neidentificaţi.
Vasile Frumuzache a mărturisit crima, recunoscând că a ucis şi o altă prostituată în Montecatini cu un an mai devreme, o omucidere investigată acum de Parchetul din Pistoia. Conform unei evaluări psihiatrice dispuse în iulie de Parchetul din Prato, Frumuzache este capabil să înţeleagă, are discernământ și, prin urmare, poate fi judecat, relatează La Stampa.
Profesorul Stefano Ferracuti, profesor de psihopatologie criminalistică la Universitatea Sapienza din Roma, și dr. Fabrizio Iecher, psihiatru criminalist au analizat cazul românului şi au consemnat în concluziile expertizei: Vasile Frumuzache "a acționat deliberat, cu premeditare, şi-a plănuit acţiunile, nu a fost condus de impulsuri incontrolabile, ci de emoții provenite din sentimente de frustrare și victimizare, conform relatării sale" și "a folosit crima ca metodă de reducere a tensiunii interne rezultate din frustrare și respingere".
Bărbatul, interogat de mai multe ori de procurori, nu a putut explica motivele unei astfel de violențe împotriva celor două femei, una abordată pe stradă, cealaltă contactată prin chat.
La finalul anchetei, procurorul de caz Luca Tescaroli a explicat că Frumuzache este acuzat de omor calificat, distrugerea și eliminarea corpului victimei. Mai exact, a ieșit la iveală că Frumuzache, împreună cu alte persoane neidentificate în prezent, după ce s-a dus la hotelul din Prato, unde a întreținut relații sexuale cu Maria Denisa Paun în camera 101, a ucis-o pe prostituată "strangulând-o, ținând-o de gât cu ambele mâini în timp ce se afla deasupra ei și în spatele ei pe pat. Apoi a mutat corpul și l-a decapitat cu o armă cu lamă" înainte de a-l abandona în zona Le Panteraie din localitatea Montecatini Terme, provincia Prato.
Parchetul a emis ipoteza, așa cum se explică în comunicatul de presă, că pe 16 mai suspectul "a acționat cu premeditare, mai precis a identificat mai întâi locația victimei și a verificat zona, efectuând două incursiuni în zona unde muncea românca, mai precis în cursul zilei de 14 mai 2025, începând cu orele 2:31 și respectiv 22:45, pentru a verifica căile de acces și posibila prezență și flux de clienți".
Ulterior, "pentru a ascunde infracțiunea de omor și a-şi asigura impunitatea", Vasile Frumuzache ar fi "distrus parțial trupul care a aparținut Mariei Denisa Păun, dezmembrându-l prin separarea capului de torace și arzând craniul, din care s-au găsit fragmente osoase carbonizate în grădina aparținând locuinței sale. În final, a ascuns partea rămasă din corp în interiorul unei râpe acoperite cu vegetație densă, inclusiv mărăcini, în apropierea unei ferme abandonate din zona Panteraie din Montecatini Terme, unde o transportase într-o valiză pusă în mașina sa, între orele 9:30 și 9:41, în aceeași zi de 16 mai 2025".
Reconstituirea dinamicii crimei a fost posibilă după analizarea înregistrărilor telefonice de pe telefoanele mobile ale lui Frumuzache și după compararea acestor date cu imaginile de pe camerele de supraveghere amplasate în zonele înconjurătoare, în apropierea și adiacente hotelului unde a avut loc fapta. Au fost folosite, de asemenea, datele de localizare ale maşinii Golf folosită de agentul de pază și informațiile din baza de date a sistemului de citire a numerelor de înmatriculare al primăriei Prato, care au permis o reconstituire detaliată a mișcărilor sale.
Aceste mișcări s-au dovedit a fi complet compatibile cu prezența sa la hotel înainte, în timpul și după crimă. Poziționarea mașinii a permis apoi găsirea cadavrului Denisei Păun în dimineața zilei de 16 mai, în Montecatini Terme, lângă o casă de țară abandonată.