Antena 3 CNN Actualitate Mai multe zile libere plătite pentru părinţi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Mai multe zile libere plătite pentru părinţi. Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea

Părinţii vor avea dreptul la zile libere plătite pentru a-şi supraveghea copiii, dacă se vor suspenda cursurile de la şcoală din cauza răspândirii coronavirusului.

de Georgiana Adam    |   

Decizia vine după ce preşedintele Klaus Iohannis a promulgat luni legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 privind acordarea acestor libere, potrivit agerpres.ro.

Legea are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 110/2021 care prevede acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor în situaţia limitării sau suspendării activităţilor didactice care presupun prezenţa fizică în unităţile de învăţământ ca urmare a răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi părinţilor sau reprezentanţilor legali ai copilului cu handicap grav neşcolarizat sau care au în îngrijire, supraveghere şi întreţinere persoana adultă încadrată în grad de handicap sau în grad de handicap grav cu asistent personal, în condiţiile limitării sau suspendării serviciilor de zi de care acestea beneficiază.

"Se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor cu vârsta de până la 12 ani inclusiv, precum şi pentru părinţii care au în întreţinere copii sau adulţi cu handicap cuprinşi într-o formă de învăţământ, respectiv înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ preuniversitar, inclusiv de educaţie timpurie antepreşcolară", se arată în actul normativ.

Preverile amintite se aplică părinţilor care nu pot lucra în regim de telemuncă sau de la domiciliu.
 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Xi Jinping, primit la Paris de Macron și Ursula von der Leyen