Majoritatea raselor moderne de câini au mici cantități de ascendendență lupină apărută mult după ce câinii au fost domesticiți, potrivit unui studiu nou, transmite Live Science.
ADN-ul de lup nu este o rămășiță din perioada în care câinii și lupii s-au separat; în schimb, cel mai probabil provine din încrucișări petrecute în ultimele câteva mii de ani. Acea influență lupină ar putea fi legată de anumite caracteristici, precum dimensiunea și trăsăturile de personalitate ale diferitelor rase de câini, au raportat cercetătorii pe 24 noiembrie în revista PNAS.
„Câinii sunt prietenii noștri, dar aparent lupii au jucat un rol important în a-i modela în companionii pe care îi cunoaștem și iubim astăzi”, a declarat într-un comunicat Logan Kistler, coautor al studiului și curator de arheobotanică și arheogenomică la Smithsonian National Museum of Natural History din Washington, D.C.
Cel puțin 264 de rase moderne de câini au moștenit ADN de lup
Lupii și câinii s-au despărțit genetic acum mai bine de 20.000 de ani. De atunci, a existat un anumit flux genetic între câini și lupi, datorită compatibilității lor genetice.
Pentru a măsura amploarea amestecului genetic și efectele acestuia asupra ambelor specii, cercetătorii au studiat genomurile publicate anterior ale aproape 2.700 de câini și lupi, din Pleistocenul târziu (ultima eră glaciară) până în prezent. Grupul a inclus 146 de câini și lupi antici, 1.872 de câini moderni și aproximativ 300 de „câini de sat” care trăiau în preajma oamenilor, dar nu erau animale de companie.
Cel puțin 264 de rase moderne de câini au moștenit ADN de lup provenit din împerecheri care au avut loc, în medie, acum 900 de generații canine, ceea ce echivalează cu aproximativ 2.600 de ani — mult după ce câinii au fost domesticiți acum cel puțin 20.000 de ani, a descoperit echipa.
„Dacă analizezi foarte atent genomurile câinilor moderni, lupul este acolo”
Cei mai „lupini” câini aveau până la 40% ascendendență lupină în genomul lor, însă majoritatea aveau între 0 și 5%.
„Înainte de acest studiu, știința sugera că, pentru ca un câine să fie câine, nu poate exista prea mult ADN de lup”, a declarat Audrey Lin, coautoare și biolog evoluționist la American Museum of Natural History din New York City. „Dar am descoperit că, dacă analizezi foarte atent genomurile câinilor moderni, lupul este acolo. Asta sugerează că genomul canin poate tolera ADN de lup până la un nivel necunoscut și totuși câinii rămân cei pe care îi cunoaștem și iubim.”
âinii-lup cehoslovaci și câinii-lup Saarloos aveau cel mai înalt nivel de ascendendență lupină, lucru poate nu surprinzător, fiindcă au fost creați în mod intenționat prin încrucișarea câinilor domestici cu lupi în secolul al XX-lea.
Câinii de talie mare și anumite rase de lucru — precum câinii de sanie arctici, câinii de vânătoare și anumite rase de câini de pază din Asia de Vest și Asia Centrală, precum ciobăneștii anatolieni — tindeau să aibă niveluri mai mari de ADN lupin.
„Acest lucru are sens pentru oricine deține un Chihuahua”
Dar multe rase nu se conformau acestor tipare. Unii câini de pază de talie mare, precum Bullmastiff și Saint Bernard, nu aveau nicio urmă detectabilă de ADN de lup. Iar unii câini mai mici aveau mici cantități de ADN lupin. De exemplu, 0,2% din genomul Chihuahua poate fi urmărit până la lupi, a constatat echipa.
„Acest lucru are sens pentru oricine deține un Chihuahua”, a spus Lin în comunicat. „Și ceea ce am descoperit este că acesta este de fapt norma — majoritatea câinilor sunt puțin lupini.”
Între timp, fiecare „câine de sat” testat avea ADN de lup în genomul său, au constatat oamenii de știință. Iar motivul ar putea fi legat de supraviețuirea lor.
Ce trăsături de caracter au rasele cu mai mult ADN de lup
„Porțiunile de ADN de lup pe care le-am găsit în genomurile câinilor de sat conțineau gene legate de receptorii olfactivi”, au scris Lin și Kistler în The Conversation. „Ne imaginăm că abilitățile olfactive influențate de genele lupului i-ar fi putut ajuta pe acești câini care trăiesc liber să supraviețuiască în medii dure și volatile.”
Unele trăsături de personalitate folosite de cluburile chinologice pentru a descrie anumite rase s-au corelat, de asemenea, cu nivelul de influență lupină. Rasele cu mai puțină ascendendență lupină erau adesea descrise drept „prietenoase”, „ușor de dresat” sau „vioaie”, în timp ce rasele cu mai mult ADN de lup erau caracterizate ca fiind „suspicioase cu străinii”, „independente” și „digne”.
Nu este încă clar dacă genele lupului sunt direct responsabile pentru aceste trăsături.