Cadavrele celor două victime au fost găsite în parcul Villa Dora Pamphili de la Roma. Mai întâi nişte adolescente care jucau volei au observat bebeluşul decedat şi au alertat carabinierii care sosiţi la faţa locului au găsit şi cadavrul mamei aflat la o distanţă de 300 de metri, aflat într-un sac de plastic.
Două cadavre, al unei fetițe și al unei femei, aceasta din urmă acoperită de un sac de plastic negru, au fost găsite în după-amiaza zilei de sâmbătă, 7 iunie, în parcul Villa Pamphili de la Roma. Se pare că este vorba de o femeie de aproximativ 40 de ani și de bebelușul ei de aproximativ 5 luni, care se pare că provin din România, relatează Corriere della Sera.
Mărturiile și imaginile de pe camerele de supraveghere video care ar fi putut surprinde pe parcurs persoana care a adus cadavrele în parc sunt examinate. Polițiștii caută un bărbat care, cu câteva ore înainte de găsirea cadavrelor, fusese văzut plimbându-se prin parc cu ceva în brațe, poate trupul neînsuflețit al fetiței. Din primele investigații, însă, nu au fost găsite urme în zona în care au fost găsite cadavrele care să ducă cu gândul că trupul neînsufleţit al mamei să fi fost târât.
Autopsia cadavrelor programată iniţial marţi, a fost efectuată ieri seară, având în vedere starea de descompunere avansată în care se afla trupul femeii.
Medicii legişti au constatat că nu existau semne evidente de violență în cazul femeii, în timp ce fetița, aproape sigur fiica ei, avea o vânătaie ciudată pe ceafă care ar putea fi de la o lovitură primită. Femeia a murit cu cel puțin patru ore înaintea bebeluşului, neputând fi exclus un infarct sau otrăvire, pistă care este acum luată în calcul. Dar este luată în calcul și sufocarea femeii fără strangulare drept cauză a morţii. Apoi bărbatul suspectat de crimă ar ținut fetiţa cu el până când a decis să o lase, fără haine, la 300 de metri distanță. Nu este clar dacă i-a abandonat trupul în speranța că cineva o va găsi.
Anchetatorii au găsit pe sacul de plastic care acoperea trupul femeii cel puțin o amprentă, dar în acest moment nu există confirmări certe în baza de date a poliției, unde sunt arhivate numele infractorilor. Mai dificil de detectat sunt cele ale femeii, aflată într-o stare avansată de descompunere, pentru că decesul ar data cel puțin de vineri seara, dacă nu chiar mai devreme, și, prin urmare, pentru toată dimineața de sâmbătă, până în jurul orei 19:30, a rămas la soare.
Testul ADN, realizat în această dimineață, ar putea oferi o confirmare suplimentară. Ar fi vorba despre o familie de naționalitate română, fără adăpost, care timp de trei săptămâni, profitând de o porțiune de balustradă parțial dărâmată de un accident de mașină în martie (și încă nereparată), a venit acolo să doarmă noaptea, inclusiv datorită prezenţei unei fântâni pentru a bea apă și a se spăla. Cantitatea de haine şi de obiecte personale, nu toate atribuibile lor şi găsite în apropiere, susține această ipoteză. Rămâne totuşi de clarificat de ce fetiţa a fost abandonată goală printre tufişurile şi buruienile din parc.
Dinamica și modul în care au decedat cele două sunt încă incerte, iar ieri poliția criminalistică a revenit la fața locului de două ori. Au extins zona delimitată pentru căutarea de dovezi sau indicii, au scotocit prin coșurile de gunoi și au căutat fiecare centimetru din vegetația deasă. Anchetatorii analizează cele 180 de hectare ale parcului pentru a încerca să reconstituie, în absența camerelor video de supraveghere, mișcările și posibilele rute de acces la locurile unde au fost găsite cele două cadavre.
Femeia decedatăa fost găsită aproape de o balustradă care dădea spre un bulevard, o zonă frecventată de alergători, bicicliști și familii care merg pe jos la orice oră. Fetița era în schimb înfășurată, potrivit unui martor cheie, într-o pătură, ca și cum ar fi dormit. Vânătăile și abraziunile de pe trupul ei sunt compatibile cu timpul petrecut printre crengi și spini.
Un alt fapt este că lângă sacul de plastic care a acoperit-o pe femeie nu există urme, așa că moartea ar fi avut loc acolo. Există însă posibilitatea ca cineva să-l fi ajutat pe presupusul criminal să o ridice și să o așeze într-un loc mai puțin vizibil. S-a dispus un test toxicologic care însă va dura peste o lună pentru a avea rezultate clare.