Antena 3 CNN Actualitate Managerul unei bănci din Capitală, bănuit că ar fi furat din unitate 100.000 de lei și 40.000 de euro

Managerul unei bănci din Capitală, bănuit că ar fi furat din unitate 100.000 de lei și 40.000 de euro

Au fost percheziții în această dimineață la directorul unei bănci din Capitală bănuit că ar fi furat bani din instituție.

de Georgiana Adam    |   

Prejudiciul ar fi fost săvârșit în luna aprilie și este estimat la peste 40 de mii de euro. Individul aflat la șefia băncii a fost dus la audieri.

Bărbatul care ar fi comis delapidarea se află acum în vizorul anchetatorilor de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Sectorul 1.

În cursul zilei de miercuri, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 1, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecatoria Sectorului 1 București, au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară si un mandat de aducere pe raza Municipiului București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În fapt, din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în cursul lunii aprilie 2021, managerul unei agenții bancare și-ar fi însușit din tezaurul unității, sume în lei și valută, prejudiciul adus fiind de 100.000 lei si 40.000 euro.

Audierile urmează să se desfășoare la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 1.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.

Subiecte în articol: director banca furat bani unitate euro
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot