Antena 3 CNN Actualitate MApN suspendă procedura de achiziție a noilor corvete militare. Sunt suspiciuni de ilegalități!

MApN suspendă procedura de achiziție a noilor corvete militare. Sunt suspiciuni de ilegalități!

de S.T.    |   

Procedura de achiziţie a corvetelor multifuncţionale a fost suspendată de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care a sesizat Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, „în temeiul unor suspiciuni rezonabile privind derularea în deplină legalitate a procedurii”. 

Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, a declarat sâmbătă, la Antena 3, că nu se putea lua o hotărâre în termen în privința achiziției noilor corvete.

„Vom vedea care va fi cursul anchetei pe această speță”, a mai spus el.

Analistul militar Radu Tudor susține că armata este pusă într-o situație nefericită.

„Forțele navale române aveau nevoie de aceste corvete militare. Această achiziție parcă a fost lovită de blestem de la început”, a comentat Radu Tudor.

Guvernul a aprobat hotărârea privind corvetele multifuncţionale pe 15 februarie 2018.

MApN informa că acesta este al doilea program de înzestrare a Armatei care impune integrarea producţiei şi transfer de înaltă tehnologie în România, implicarea industriei naţionale de apărare şi crearea de locuri de muncă, după lansarea, la 12 ianuarie 2018, a programului de achiziţie a 227 de transportoare blindate pentru trupe 8x8 PIRANHA V, derulat împreună cu General Dynamics, şi care prevede producţia în ţară, prin firma GDELS a Companiei Naţionale ROMARM SA - Filiala Uzina Mecanică Bucureşti, a 197 de transportoare.

Subiecte în articol: ministrul Apararii radu tudor
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ultima zi de vacanţă pentru politicieni. Urmează o lună grea