Antena 3 CNN Actualitate Marcel Ciolacu, reacţie la deciziile CCR: „Ludovic Orban, dacă nu ar fi laș, și-ar da demisia”

Marcel Ciolacu, reacţie la deciziile CCR: „Ludovic Orban, dacă nu ar fi laș, și-ar da demisia”

Marcel Ciolacu, preşedintele interimar al PSD, reacţionează la cele două decizii prin care CCR a declarat neconstituţionale două demersuri ale Guvernului de a-şi angaja răspunderea în faţa Parlamentului. Marcel Ciolacu îi cere lui Orban să retragă proiectul de angajare a răspunderii pe legea electorală, aflat azi pe ordinea de zi a Parlamentului.

„CCR a arătat clar astăzi că practica Guvernului Orban de angajare a răspunderii pe legi care sunt în dezbatere parlamentară este neconstituțională și antidemocratică.

Îi cer public premierului Orban să retragă de îndată proiectul angajării răspunderii pe modificarea legislației electorale!

Dacă Orban nu ar fi laș, ar recunoaște că practica asumărilor este un ABUZ DE DEMOCRAȚIE și și-ar da DEMISIA!", scrie Ciolacu pe Facebook.

Curtea Constituţională a României a admis, miercuri, sesizarea PSD asupra proiectului pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul transportului de persoane, pentru care Guvernul şi-a angajat răspunderea. De asemenea, CCR a admis şi sesizarea PSD asupra proiectului referitor la Institutul Naţional al Magistraturii, pentru care Guvernul Orban şi-a asumat, de asemenea, răspunderea.

Subiecte în articol: CCR Marcel Ciolacu Ludovic Orban
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat