Marea Britanie interzice importul, vânzarea și deținerea de „săbii ninja”. O interdicție privind deținerea, vânzarea, importul și fabricarea așa-numitelor săbii ninja a intrat în vigoare în Regatul Unit la 1 august 2025, a declarat premierul Keir Starmer. Aceste măsuri se adaugă restricțiilor existente privind portul, deținerea și vânzarea de „cuțite zombie”, macete și alte „arme care nu sunt destinate uzului domestic”.
„Când eram Director al Procuraturii Publice, am văzut direct cum infracțiunile cu cuțite devastează familiile. Planul meu pentru schimbare schimbă situația: jafurile cu cuțite scad în zonele cele mai afectate. Peste 1.000 de arme au fost retrase de pe străzile noastre în iulie. Și de astăzi, săbiile ninja sunt interzise”, a scris Starmer, pe X.
Marea Birtanie se confruntă cu un val crescut de violențe. Recent, în apropiere de Manchester au fost incendiate mașini, iar forţele de ordine au fost atacate cu cărămizi de tineri mascaţi. Aproape 60 de persoane au construit bariere pe câteva dintre străzile din Salford şi au incendiat câteva maşini