Antena 3 CNN Politică Marius Budăi: Declarația lui Orban, care compara creșterea pensiilor cu drumul spre Iad, e incalificabilă. Își bate joc de părinți și bunici

Marius Budăi: Declarația lui Orban, care compara creșterea pensiilor cu drumul spre Iad, e incalificabilă. Își bate joc de părinți și bunici

Marius Budăi, fostul ministru al Muncii, a declarat că Guvernul Orban pierde timp și energie pentru a găsi niște soluții ineficiente de relansare economiei.

"Guvernul își consumă atâta timp și economie, atâta efort de resursă umană, să ne demonstreze nouă cum nu poate. Măcar jumătate din această energie dacă o consumau să caute soluții, să ne demonstreze cum se poate, oare nu găseau soluții? Un prim exemplu. În prezentarea Guvernului nu am văzut care e media țărilor din UE cu plata pensiilor în PIB-ul lor. Media UE e în jur de 13% și la noi e de 7,3%. Spațiul există.

E o perioadă de criză. Acum mai mult ca oricând trebuie să asiguri cererea. Adică să dai oamenilor bani să poată cumpăra și să poată trăi. Condamn public astfel de declarații".

Marius Budăi a criticat declarația făcută de premierul Ludovic Orban, în care acesta compara creșterea pensiilor cu "drumul spre Iad".

"Și mai condamn și declarația premierului Orban, care compara creșterea pensiilor cu drumul spre Iad. Este incalificabil să-ți bați joc de părinții și bunicii tăi. La anul, 20% din această creștere se întoarce. Peste un ani, 25%. Sunt calcule, simulări pe care le-am făcut la partid. Alocațiile copiilor, salariile profesorilor, pensiile părinților și bunicilor noștri nu spun nimic. Și nu de acum, nu spun nimic de când PNL a preluat guvernarea", a mai spus Budăi la Sinteza Zilei.

Marius Budăi: Declarația lui Orban, care compara creșterea pensiilor cu drumul spre Iad, e incalificabilă. Își bate joc de părinți și bunici

Subiecte în articol: Sinteza Zilei Marius Budăi
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Ploile și vijeliile se extind chiar înainte de Paște!