Antena 3 CNN Actualitate Locale Mașină incendiată în plină noapte, în Timișoara

Mașină incendiată în plină noapte, în Timișoara

Un incendiu puternic a izbucnit pe o stradă din Timișoara, după ce un autoturism  a fost cuprins de flăcări. Mașina, care aparținea unei tinere, era parcată în fața casei acesteia, potrivit tion.ro.

Incendiul ar fi izbucnit după ce mai multe prersoane ar fi dat foc autoturismului.

La fața locului au ajus pompierii militari, care au demartat o anchetă în acest caz împreună cu polițiștii.

„Am fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi distrus prin incendiere un autoturism ce se afla pe strada Mătăsarilor. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere. Polițiștii efectuează cercetări cu privire la identificarea autorilor și tragerea acestora la răspundere penală”, au declarat reprezentanții IPJ Timiș.

Potrivit anchetatorilor, cei care au pus focul au aruncat benzină pe partea dreaptă spate a autoturismului, aproape de rezervor.

 

Subiecte în articol: masina flacari Timisoara
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
O biserică din Alba a ars până la temelie, chiar în prima zi de Paște