Antena 3 CNN Externe Măștile nu vor mai fi obligatorii în mijloacele de transport în comun din Danemarca, începând de sâmbătă

Măștile nu vor mai fi obligatorii în mijloacele de transport în comun din Danemarca, începând de sâmbătă

Ministerul Transporturilor a anunțat astăzi că va fi eliminată obligativitatea purtării măștii de protecție în mijloacele de transport în comun, ca urmare a relaxării normelor de distanțare socială, din Danemarca.

de Viorel Aydan Cioroi    |   

Ministrul transporturilor, Benny Engelbrecht, anunță că mulțumită numărului ridicat de persoane care s-au vaccinat, Danemarca poate începe întoarcerea la normaliate.

”Suntem acum într-o situaţie în care o mare parte din populaţie este vaccinată şi ne întoarcem la o viaţă de zi cu zi mai normală. Acest lucru înseamnă că ne putem lua adio de la măşti în autobuze, trenuri şi metrou”, a declarat Benny Engelbrecht, conform Digi24.

Obligativitatea purtării măștii a fost impusă pe 22 august 2020 și va fi ridicată sâmbătă, 14 august 2021, deși era programată să fie ridicată în septembrie.

”Acum avem un bun control al infecţiei în întreaga societate, deoarece mulţi oameni au acceptat oferta de vaccinare.

Prin urmare, putem adapta recomandările de prevenţie astfel încât oamenii să îşi poată menţine o viaţă de zi cu zi normală, respectând în acelaşi timp principiul prevenţiei”, a explicat directorul adjunct al Agenţiei Naţionale de Sănătate, Helene Bilsted Probst.

Relaxarea restricțiilor din Danemarca a început pe fundul creșterii numărului persoanelor vaccinate, la nivel național, în prezent rata vaccinărilor a depășit 60% dintre cetățenii din Danemarca.

Cu toate acestea, purtarea măştii rămâne în vigoare în avioanele şi aeroporturile din ţară, unde se aplică normele internaţionale de transport aerian.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Tradiţii şi obiceiuri în prima zi de Paşte. Ce trebuie să faci astăzi