Gala Excelenței în Educație revine la Alexandria. Aproape 100 de elevi și 16 profesori pensionari, premiați
Publicat acum 1 ora si 24 minute
Cele două vehicule vor fi folosite pentru preluarea gunoiului de la persoanele aflate în izolare la domiciliu.
Deşeurile vor fi transportate în condiţii speciale către un incinerator, iar angajaţii sunt echipaţi corespunzător ca să nu existe risc de contaminare.
Gunoiul va fi ridicat o dată la două zile din apartamente şi de două ori pe săptămână din gospodării.
Măsuri pentru transportul deşeurilor biologice