Ghinioanele se ţin lanţ de cuplul regal format din Meghan şi Harry. După ce noul show al fostei actriţe a fost criticat şi ridiculizat atât de presa britanică, dar şi de cea americană, acum, ea se află într-un alt scandal. Locuitorii din comitatul englez Sussex îi cer să nu mai folosească titlul regal în scop comercial. Toate acestea se întâmplă după ce soţia Prinţului Harry şi-a corectat o invitată, spunând că numele ei de familie este "Sussex", nu "Markle".
Faptul că Meghan Markle şi-a luat numele de familie "Sussex" a stârnit un val de reacţii negative în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Şi asta pentru că Sussex este un comitat din Anglia şi un titlu regal, nu numele de familie al familiei Prinţului Harry, are e Mountbaten Windsor, aşa cum apare şi în documentele privind naşterea fiicei lor: Lillibet Mountbaten Windsor, potrivit Antena 3 CNN.
"Vin din Sussex, Anglia. Este un comitat de pe coasta de sud. Locuiesc câteva milioane de oameni acolo şi pot să spun cu certitudine că dacă te duci să alegi o sută de mii de oameni din satele sau oraşele de-acolo, şi i-ai întreba dacă au văzut-o pe Meghan Markle acolo, nu vei găsi niciun om care să spună că da. Este ştiut că a petrecut sub şase ore în comitat în toată viaţa ei. Mai mult, ea nu este o Sussex, ea este o Windsor", a spus jurnalistul Piers Morgan într-un interviu.
"Este atât de nesuferită şi de falsă, încât este ridicol. Doamne, Dumnezeule!", a spus unul dintre criticii fostei actriţe.
Gazda unei emisiuni i-a spus unui alt critic: "Ai reuşit să urmăreşti cinci episoade, ca atare iată nişte aplauze!", iar acesta a reacţionat astfel: "Trebuie să recunosc că, uneori, am dat pe repede-înainte imaginea, pentru că este cea mai lentă prefăcătorie pe care am văzut-o!".
Serialul "Cu dragoste, Meghan" face parte dintr-un contract pe cuplul l-a încheiat cu Netflix în valoare de 100 de milioane de euro. Acum criticii susţin că acesta este copiat după o producţie a Pamelei Anderson.
Serialul lui Meghan Meghan este cotat la 2,8 pe site-ul american de filme IMDB. În pofida recenziilor proaste, "Cu dragoste, Meghan" este în top 10 cele mai urmărite producţii pe Netflix în momentul actual.