Antena 3 CNN Actualitate Inedit Mergea pe o stradă din Suceava, când a văzut ceva cu totul neașteptat pe jos. „Erau peste tot! Ce ciudățenie!” (FOTO)

Mergea pe o stradă din Suceava, când a văzut ceva cu totul neașteptat pe jos. „Erau peste tot! Ce ciudățenie!” (FOTO)

Mergea pe o stradă din Suceava, când a văzut ceva cu totul neașteptat pe jos. „Erau peste tot! Ce ciudățenie!”.

Mai precis, o jurnalistă de la Monitorul de Suceava a găsit o bancnotă de 200 de lei, ce părea autentică.

Mai târziu, s-a dus la poliție, unde a aflat că mai mulți suceveni au găsit bancote în aceeași zonă.

Bancnotele care au ajuns la poliţie au fost preluate de poliţişti pe bază de proces-verbal. Acestea nu aveau elemente de fals grosolan, astfel că până la proba contrarie este posibil să fie autentice. Banii vor ajunge, cel mai probabil, la ofiţerii specializaţi de la Brigada de Combatere a Crimei Organizate, care se ocupă cu astfel de cazuri şi care se pot pronunţa mai clar dacă este vorba sau nu de bancnote autentice.

Având în vedere cum s-au derulat lucrurile, este posibilă fie o glumă a unei persoane care a răspândit bancnote false, fie chiar ca cineva să fi pierdut o sumă importantă de bani. Ar mai fi şi varianta ca banii să fi fost abandonaţi în grabă de persoane urmărite de poliţie.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Incendiu puternic în București! Degajări mari de fum, după ce o hală a luat foc | S-a transmis mesaj RO-Alert: "Evitați zona!"