Antena 3 CNN High Tech Meta începe să monitorizeze fiecare click al angajaților pentru a antrena AI-ul care le va lua locul: „Ni-l bagă pe gât tuturor”

Meta începe să monitorizeze fiecare click al angajaților pentru a antrena AI-ul care le va lua locul: „Ni-l bagă pe gât tuturor”

I.C.
2 minute de citit Publicat la 08:36 22 Apr 2026 Modificat la 09:04 22 Apr 2026
Meta începe să monitorizeze fiecare click al angajaților pentru a antrena AI-ul care le va lua locul. Foto: Hepta

Meta va începe să monitorizeze modul în care lucrează angajații săi, inclusiv tastele apăsate și clicurile de mouse, pentru a-și antrena modelele de inteligență artificială.

Compania, care deține Instagram și Facebook, le-a transmis marți angajaților că un nou instrument va rula pe computerele și aplicațiile interne ale Meta, înregistrându-le activitatea pentru a fi folosită ca date de antrenament pentru tehnologia AI.

Un purtător de cuvânt al Meta a declarat pentru BBC: „Dacă vrem să construim agenți care să ajute oamenii să îndeplinească sarcini cotidiene folosind computerul, modelele noastre au nevoie de exemple reale despre modul în care oamenii le folosesc de fapt”.

„Datele nu sunt folosite în niciun alt scop”, a spus el, adăugând că instrumentul are „măsuri de protecție pentru a securiza conținutul sensibil”.

Însă un angajat Meta, care a solicitat să rămână anonim, a declarat că faptul că cele mai mici acțiuni pe computer sunt folosite pentru a antrena modele AI - în timp ce angajații se așteaptă la un nou val de concedieri - pare „foarte distopic”.

„Această companie a devenit obsedată de AI”, a declarat acesta pentru BBC.

O altă persoană care a părăsit recent compania a spus că instrumentul de monitorizare este „doar cea mai recentă metodă prin care ne bagă AI-ul pe gât tuturor”.

Meta a concediat deja aproximativ 2.000 de angajați în acest an în runde mai mici de reduceri, însă salariații se așteaptă la noi concedieri în lunile următoare. 

Luna trecută, compania a impus o înghețare parțială a angajărilor, care acum pare să fie mult mai amplă. Un site pe care Meta îl folosește pentru a-și promova toate locurile de muncă avea aproximativ 800 de anunțuri în martie. Acum, mai sunt postate doar șapte joburi.

Purtătorul de cuvânt al Meta a refuzat să comenteze eliminarea anunțurilor de angajare sau planurile de restructurare.

Noul instrument de monitorizare al Meta se numește „Model Capability Initiative” sau MCI, conform Reuters, care a raportat prima dată această mutare. BBC a aflat că activitatea unui angajat pe un computer Meta ar fi putut fi accesibilă companiei și înainte, însă monitorizarea și înregistrarea specifică în scopul antrenării și îmbunătățirii instrumentelor AI reprezintă o noutate.

Mark Zuckerberg, cofondatorul și directorul executiv al Meta, a promis recent că va crește considerabil cheltuielile pentru proiectele AI în acest an și încearcă să poziționeze firma în prima linie a acestei tehnologii. Meta intenționează să cheltuiască aproximativ 140 de miliarde de dolari pe AI în 2026, aproape dublu față de suma investită în urmă cu un an.

În 2025, compania a preluat aproape jumătate din Scale AI printr-o investiție de 14 miliarde de dolari și a adus unii directori ai firmei de etichetare a datelor în cadrul Meta pentru a ajuta la dezvoltarea modelelor și instrumentelor sale.

Prima lansare semnificativă a grupului reformat Meta Superintelligence Labs a apărut luna trecută, odată cu modelul AI Muse Spark.

Cu datele colectate prin noul sistem de monitorizare a angajaților, Meta speră să antreneze noi modele AI care vor ieși din acest laborator.

În ianuarie, Zuckerberg a declarat că 2026 va fi „anul în care AI va schimba dramatic modul în care lucrăm”.

„Începem să vedem proiecte care înainte necesitau echipe mari, fiind acum realizate de o singură persoană, foarte talentată”, a spus el la acel moment.

Citește mai multe din High Tech
» Citește mai multe din High Tech
TOP articole