„Miau, miau!” - asta s-a auzit pe o frecvență a controlului traficului aerian în SUA, însă sunetele nu proveneau de la o pisică scăpată în avion, ci de la piloți care imitau zgomote de animale.
Miorlăiturile au fost auzite pe o frecvență de control al traficului aerian la Aeroportul Național Ronald Reagan din Washington, pe 12 aprilie. Înregistrarea audio a fost realizată și obținută de la ATC.com, potrivit ABC News.
Piloții au fost mustrați de o altă persoană aflată pe frecvență care le-a spus: „Ar trebui să fiți piloți profesioniști”. Însă mustrarea nu a avut efectul scontat, ci a fost întâmpinată cu și mai multe mieunături și lătrături.
„Din acest motiv zburați cu un RJ”, le-a spus cealaltă persoană piloților. „RJ” înseamnă avion regional (regional jet). Mulți piloți aflați la început de carieră își încep activitatea zburând pentru companii aeriene regionale.
Într-un comunicat, Administrația Federală a Aviației (FAA) a declarat că reglementările interzic piloților „să se angajeze în conversații neesențiale atunci când se află sub altitudinea de 10.000 de picioare (aproximativ 3.000 de metri - n.n.)” și că agenția investighează toate situațiile în care piloții ar putea fi încălcat regulile.
FAA a precizat că înregistrarea audio cu mieunatul provine dintr-o sursă terță, dar că va investiga cazul după ce aceasta va fi verificată.
Dennis Tajer, pilot și purtător de cuvânt al Allied Pilots Association, sindicatul care reprezintă piloții American Airlines, a spus că a mai auzit mieunături pe frecvența „guard”.
Frecvența „guard” este folosită rar de piloți și controlori, pentru că este rezervată pentru situații de urgență.
„Nu este pentru divertisment, este o frecvență serioasă și are un scop serios”, a spus Tajer. „Orice lucru care o ‘contaminează’ cu umor inutil sau cu orice fel de glume nu este bine primit și ar trebui să înceteze”.
Tajer a avut un mesaj pentru piloții care au mieunat: „Pentru puținii care fac asta: opriți-vă, veniți alături de noi, rămâneți în siguranță și vom păstra această frecvență sacră și protejată”.