Antena 3 CNN Actualitate Locale Microbuz răsturnat în Caraș-Severin. Nouă persoane, printre care patru copii, au ajuns la spital

Microbuz răsturnat în Caraș-Severin. Nouă persoane, printre care patru copii, au ajuns la spital

Grav accident rutier luni după amiază, în Caraş-Severin. Nouă persoane, printre care patru copii, au ajuns la spital. A fost solicitat şi elicopterul SMURD.

de Alexandra Dima    |   

Un microbuz s-a răsturnat, luni, în afata părţii carosabile, în zona localităţii Pojejena, judeţul Caraş-Severin, în urma accidentului nouă persoane, printre care patru copii, fiind duse la spital, la Moldova Nouă.

A fost solicitat şi elicopterul SMURD să intervină. Accidentul a avut loc luni după-amiază, pe DN 57.

"Accident rutier produs pe DN 57, în zona localităţii Pojejena, în care a fost implicat un microbuz (răsturnat în afara părţii carosabile) în care se aflau 5 persoane adulte şi 4 minori. Au fost alocate 2 ambulanţe SAJ, 1 autospecială cu modul de descarcerare şi prim-ajutor medical şi 1 elicopter SMURD”, a transmis ISU Caraş-Severin.

Nouă persoane, printre care patru copii, au fost transportate la Spitalul orăşenesc Moldova Nouă pentru a fi evaluate medical.

Nu au fost persoane încarcerate. Poliţiştii fac cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs acest accident.

Subiecte în articol: Caras Severin
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Daniel Baciu, anunț important pentru toți pensionarii din România