Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose: CEx-ul de astăzi al PSD este o butaforie. Cele două numiri de astăzi sunt aranjate de o săptămână

Mihai Tudose: CEx-ul de astăzi al PSD este o butaforie. Cele două numiri de astăzi sunt aranjate de o săptămână

Mihai Tudose, fostul premier, a declarat că şedinţa de marţi seară a Comitetului Executiv Naţional al PSD, în care Daniel Suciu a fost propus pentru Ministerul Dezvoltării, iar Răzvan Cuc pentru Ministerul Transporturilor, este o "butaforie", deoarece numirile sunt "aranjate" de o săptămână.

"Vă voi face dovada pe un telefon care nu este acum la mine că cele două numiri de astăzi, cea a domnului Cuc şi cea a domnului Suciu, sunt aranjate de o săptămână (...) de domnul Dragnea. CEx-ul de astăzi al PSD este o butaforie, ca toate celelalte. La ultimul CEx la care am participat eu, când a fost numit domnul Petrescu la Comunicaţii, chestia asta era aranjată cu două săptămâni înainte. (...) Pot demonstra cum se fac cărţile cu două-trei săptămâni înainte", a afirmat Tudose.

Întrebat dacă se făceau astfel de "aranjamente" şi pe vremea când era prim-ministru, Mihai Tudose a răspuns: "Da, de asta am plecat, că nu am mai suportat".

"PSD are oameni buni şi o capacitate extraordinară de a face lucruri. (...) Din păcate, PSD este o victimă, care tinde să se ducă spre cele veşnice. La europarlamentare, dacă prezenţa este mare, scorul PSD ar putea să înceapă cu 2, într-o variantă optimistă", a completat Tudose.

Sursă: Agerpres
Subiecte în articol: mihai tudose numiri saptamana premier
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Motivul pentru care prezentatorii Antena 3 CNN au purtat un bujor roșu în piept