Antena 3 CNN Actualitate Mihai Tudose, denunţat la Parchetul General pentru declaraţiile despre steagul secuiesc

Mihai Tudose, denunţat la Parchetul General pentru declaraţiile despre steagul secuiesc

Fostul premier Mihai Tudose a fost denunţat la Parchetul General, avocatul care a depus documentul solicitând procurorilor să cerceteze dacă declaraţiile celui dintâi faţă de steagul secuiesc ar putea reprezenta infracţiuni de instigare publică sau de incitare la ură sau discriminare.

”Este însă complet de neacceptat ca, într-un stat proclamat de Constituţie ca fiind de drept şi democratic, în care drepturile omului constituie o valoare supremă, într-un stat în care Constituţia garantează egalitatea în drepturi şi nediscriminarea inclusiv pe criterii etnice, într-un stat care este parte la tratate internaţionale în materia drepturilor omului şi a protecţiei naţionale, primul-ministru, după ce cu puţin timp înainte se declarase public şi explicit favorabil pedepsei cu moartea, să afirme public că membri ai unei minorităţi etnice din România (chiar pentru fapte care pot fi ilegale, eventual infracţionale) vor flutura lângă steag, adică vor fi spânzuraţi”, se arată în documentul înaintat de avocatul Liviu Popescu.

În documentul menţionat, avocatul mai subliniază că limbajul folosit de către fostul premier în declaraţiile din 10 ianuarie lansate la un post de televiziune este „tipic fascist” ce vizează lichidarea fizică exemplară, prin spânzurare, a unor membri dintr-o comunitate etnică.

Sursă: Mediafax
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
100 de blocuri din Bucureşti, fără apă caldă până pe 1 mai!