Mineralele critice, în pericol de supraproducție. Avertisment pentru cumpărători: Evitați „munții de unt” și inundațiile de aluminiu

Guvernele occidentale, care investesc în prezent zeci de miliarde de dolari în minerale critice pentru a reduce dependența de China, sunt avertizate că astfel de intervenții pot avea efecte neașteptate și pot repeta greșelile trecutului, când politicile de sprijin pentru anumite industrii au dus la supraproducție și prăbușirea piețelor, scrie Reuters.

Pe măsură ce SUA, Uniunea Europeană și aliații lor încearcă să își construiască rezerve strategice și să combată dominația Chinei asupra mineralelor critice, directori din industrie, investitori și analiști intervievați de Reuters atrag atenția asupra riscului apariției unor excedente uriașe pe piață.

„Este nevoie de coordonare între guvernele occidentale în timp ce încearcă să stimuleze producția nouă”, a declarat Brett Beatty, partener în cadrul firmei de investiții miniere Resource Capital Funds, care furnizează guvernului american niobiu și tantal prin participațiile sale în Global Advanced Metals.

„Cel mai mare risc este ca fiecare să acționeze pe cont propriu. Toți vom produce de câteva ori mai mult decât are nevoie lumea și vom distruge piața prin supraproducție”, a avertizat acesta.

Statele Unite au alocat peste 20 de miliarde de dolari pentru susținerea sectorului mineralelor critice, prin mai multe programe și instrumente de finanțare, inclusiv 10 miliarde de dolari pentru rezerva strategică numită „Project Vault”.

La rândul său, Australia a rezervat cel puțin 13 miliarde de dolari australieni, echivalentul a aproximativ 9,4 miliarde de dolari americani, pentru dezvoltarea industriei mineralelor critice și a propriilor rezerve.

Pământurile rare reprezintă doar o parte redusă din piața globală a mineralelor critice, estimată de Agenția Internațională pentru Energie la 320 de miliarde de dolari și care ar urma să se dubleze până în 2040. Sectorul pământurilor rare, utilizate pentru magneți performanți necesari în tehnologiile de apărare, industria avansată și echipamentele medicale, valora aproximativ 6,4 miliarde de dolari în 2024.

Cu toate acestea, SUA, UE, Australia și Japonia au promis deja ajutoare financiare pentru proiecte din domeniul pământurilor rare care depășesc valoarea actuală a întregii piețe, potrivit calculelor Reuters.

Riscul supraproducției

Experții compară situația actuală cu episoadele din anii ’80 și ’90, când subvențiile, energia ieftină și garanțiile de preț au dus la supraproducție masivă în mai multe sectoare.

Europa s-a confruntat atunci cu așa-numiții „munți de unt”, Rusia a inundat piețele cu aluminiu ieftin, iar Australia s-a confruntat cu un excedent uriaș de lână. Toate aceste situații au dus la prăbușirea prețurilor și au afectat economiile din întreaga lume.

Potrivit lui David Merriman, analist al companiei de consultanță Project Blue, actualul val de investiții occidentale riscă deja să ducă la excedente de anumite pământuri rare în următorii ani.

Totuși, el consideră că surplusurile majore ar putea fi evitate dacă guvernele vor tempera sprijinul acordat industriei.

„Rezervele strategice controlate de stat pot opri achizițiile atunci când este nevoie, ceea ce poate ajuta la echilibrarea pieței”, a explicat Merriman.

Și Amanda Lacaze, directorul general al companiei australiene Lynas Rare Earths, cel mai mare producător de pământuri rare din afara Chinei, spune că deocamdată nu există riscul ca stocurile strategice să inunde piața.

„Sunt foarte atentă la cantitatea de pământuri rare aflată în stocuri în lume și nu este foarte mare”, a declarat ea la începutul lunii mai.

Ministrul australian al resurselor, Madeleine King, a insistat că actualele programe de sprijin sunt diferite de politicile care au dus în trecut la excedentele uriașe de lână.

„Este vorba despre investiții țintite, proiect cu proiect, pentru a construi lanțuri de aprovizionare sigure pentru industria australiană și pentru partenerii noștri”, a spus ea.

Între timp, statele din grupul G7 discută despre înființarea unui secretariat permanent care să coordoneze politicile privind mineralele critice și după schimbarea președințiilor rotative ale grupului.

Lecțiile din Congo și Indonezia

Intervențiile guvernamentale au avut însă și rezultate pozitive în anumite cazuri.

Republica Democrată Congo a creat stocuri strategice de cobalt și a impus cote de export pentru a-și crește veniturile din minerit.

Pe termen scurt, măsurile au dus la creșterea prețurilor globale și la venituri mai mari pentru stat. Totuși, restricțiile prelungite ar putea accelera căutarea unor alternative de către cumpărători, avertizează Geraud-Christian Neema, editor pentru Africa la organizația China Global South Project.

Autoritățile congoleze trebuie acum să găsească un echilibru dificil: relaxarea cotelor ar putea provoca un val de exporturi din partea unor companii precum CMOC și ar anula creșterile de preț, în timp ce menținerea restricțiilor riscă să reducă cererea pe termen lung.

Republica Democrată Congo a urmat modelul Indonezia, care a interzis exporturile de minereu de nichel în 2020 pentru a stimula procesarea locală și a crește veniturile din resurse.

În doar trei ani, producția s-a triplat, iar Indonezia a devenit principalul producător mondial de nichel. Ulterior însă, autoritățile au fost nevoite să limiteze producția pentru a opri supraproducția și scăderea prețurilor.

Soluții pentru evitarea unui nou dezechilibru

O soluție pentru reducerea riscului de supraproducție ar fi dezvoltarea unor capacități de procesare integrate în minele deja existente, astfel încât metalele vizate să fie obținute ca produse secundare și nu prin exploatări dedicate exclusiv lor.

Acest model este deja folosit în Australia de Vest de companiile Alcoa și Sojitz, cu sprijinul guvernelor din Japonia, Australia și SUA.

Cele două companii construiesc o instalație pentru extragerea galiului din operațiunile de alumină ale Alcoa de lângă Perth.

Și compania Trafigura a început să extragă antimoniu din topitoria sa de plumb Nyrstar din Australia de Sud.

Potrivit economistului Huw McKay, fost economist-șef al companiei miniere BHP și cercetător la Universitatea Națională Australiană, investițiile guvernelor occidentale reprezintă, de fapt, mai degrabă „capital de pornire” pentru industrie, având în vedere costurile uriașe ale marilor proiecte miniere.