Antena 3 CNN Economic Ministerul Finanțelor a lansat o nouă ediție de titluri de stat Fidelis, care pot fi cumpărate de români. Care e valoarea dobânzilor

Ministerul Finanțelor a lansat o nouă ediție de titluri de stat Fidelis, care pot fi cumpărate de români. Care e valoarea dobânzilor

1 minut de citit Publicat la 12:49 04 Sep 2026 Modificat la 12:49 04 Sep 2026
Ministerul Finanțelor listează la bursă titlurile de stat Fidelis din luna mai. Sursa foto: Getty Images

Ministerul Finanţelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediţie Fidelis, a IX-a din acest an, prin care persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta de peste 18 ani pot subscrie în titluri de stat denominate în lei şi euro, cu dobânzi de până la 7,50% pentru emisiunile în lei şi până la 6,30% pentru cele în euro, conform unui comunicat al instituţiei, preluat de Agerpres.

În lei, dobânzile sunt de 6,30% pe an la titlurile cu scadenţa la doi ani, 7,30% la cele cu aceessaşi scadenţă destinate donatorilor de sânge, 6,90% la titlurile cu scadenţa la patru ani şi 7,50% la cele cu scadenţa la 10 ani.

În euro, dobânzile sunt de 4% pe an pentru titlurile cu scadenţa la trei ani, 5% pentru cele destinate donatorilor de sânge, cu aceeaşi scadenţă, şi 6,30% pentru titlurile cu scadenţa la 10 ani.

Persoanele care fac dovada donării de sânge începând cu 1 aprilie 2026 beneficiază de un prag minim de subscriere de 500 de lei, respectiv 100 de euro, faţă de pragurile standard de 5.000 de lei şi 1.000 de euro. Plafonul maxim este de 100.000 de lei, respectiv 20.000 de euro.

Cele 40 de oferte Fidelis derulate începând din august 2020 au atras investiţii totale de peste 71,7 miliarde de lei, echivalentul a aproximativ 14,4 miliarde de euro. Numai în 2026, valoarea subscrierilor a depăşit 9,64 miliarde de lei.

Veniturile obţinute din dobânzi şi câştigurile de capital sunt neimpozabile, iar pentru subscriere nu sunt percepute comisioane de către băncile intermediare. Titlurile Fidelis sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti şi pot fi vândute înainte de maturitate. Subscrierile se realizează prin sindicatul format din BT Capital Partners, Banca Transilvania şi Salt Bank, Banca Comercială Română, BRD - Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole