Antena 3 CNN Actualitate Ministerul Transporturilor a alocat aproape 40 milioane lei pentru exproprieri pe lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8

Ministerul Transporturilor a alocat aproape 40 milioane lei pentru exproprieri pe lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8

A.E.D.
<1 minut de citit Publicat la 16:33 12 Mar 2026 Modificat la 16:52 12 Mar 2026
Autostrada A8, Târgu Mureș – Târgu Neamț, este supranumită "Autostrada Unirii". Sursa colaj foto: Facebook/Compania Națională de Investiții Rutiere

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a alocat 39,9 milioane lei pentru exproprierea imobilelor proprietate privată care fac parte din coridorul de expropriere al lotului 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ, secţiunea II Miercurea Nirajului-Leghin, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), suma reprezintă totalul necesar pentru procedura de expropriere.

"Astfel, au fost alocate 39,9 milioane lei pentru exproprierea imobilelor proprietate privată, care fac parte din coridorul de expropriere al lotului cu o lungime de 31,5 kilometri din județul Neamț, suma reprezentând totalul necesar pentru procedura de expropriere", au transmis reprezentanţii CNIR într-un comunicat publicat pe Facebook.

Consemnarea sumelor aferente despăgubirilor s-a realizat într-un cont deschis la CEC BANK, luni, 9 martie 2026.

"După parcurgerea etapelor/termenelor legale (procedura de notificare, transmiterea documentelor de proprietate, eliberarea imobilelor) CNIR va emite Decizia de expropriere, iar întreaga secţiune II Miercurea Nirajului-Leghin a Autostrăzii Unirii va avea terenurile în proprietatea Statului.

 În februarie 2026, CNIR a emis Decizia de expropriere pentru loturile 1B Miercurea Nirajului-Sărăţeni, 1C Sărăţeni-Joseni, 1D Joseni-Ditrău, 2A Ditrău-Grinţieş şi 2C Pipirig-Vânători Neamţ (Leghin)", se arată în comunicatul oficialilor de la Compania Naţională de Investiţii Rutiere.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole