Antena 3 CNN › Externe › Ministrul britanic al Apărării spune că Rusia şi Putin reprezintă "cea mai mare ameninţare" la adresa securităţii Regatului Unit

Ministrul britanic al Apărării spune că Rusia şi Putin reprezintă "cea mai mare ameninţare" la adresa securităţii Regatului Unit

A.E.D.
1 minut de citit Publicat la 13:16 27 Sep 2026 Modificat la 13:20 27 Sep 2026
Wes Streeting, ministrul Apărării al Marii Britanii, şi Vladimir Putin, preşedintele Federaţiei Ruse. Sursa colaj foto: Getty Images & Hepta

Ministrul britanic al Apărării, Wes Streeting, a calificat Rusia şi pe preşedintele Vladimir Putin drept cea mai mare ameninţare la adresa securităţii ţării, avertizând totodată că Regatul Unit se confruntă cu "cel mai mare risc de război" din timpul vieţii sale, relatează PA Media şi dpa, conform Agerpres.

Wes Streeting a precizat că această ameninţare a stat la baza deciziei de a "adopta cea mai mare creştere susţinută a cheltuielilor pentru apărare de la sfârşitul Războiului Rece".

Într-o declaraţie acordată publicaţiei The Sun on Sunday înaintea conferinţei Partidului Laburist, care începe duminică la Liverpool, el a afirmat că, "dără nicio urmă de îndoială, cea mai mare ameninţare la adresa Marii Britanii o reprezintă Rusia şi preşedintele Putin".

"Avem un război pe continentul nostru. Avem un preşedinte rus cu ambiţii imperialiste, care pune constant la încercare capacităţile de apărare ale Marii Britanii şi ale NATO, precum şi soliditatea alianţelor noastre. Prin urmare, realitatea care ne dă de gândit este că ne confruntăm cu un risc de război mai mare decât oricând în timpul vieţii mele", a atenţionat Streeting.

El s-a declarat încrezător că ţara dispune de resursele necesare pentru a-şi menţine securitatea, însă acest lucru nu ar mai fi valabil dacă sistemele de apărare ar "stagna" timp de cinci ani.

"Forţa generează capacitate de descurajare, iar aceasta reduce considerabil probabilitatea de a ajunge într-o situaţie pe care nu ne-o dorim: aceea de a fi în război cu Rusia sau, de altfel, cu oricine altcineva", a afirmat el.

 

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole