Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Ministrul Mediului: Comisia Europeană a convocat România din cauza poluării

Ministrul Mediului: Comisia Europeană a convocat România din cauza poluării

Ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, spune că statele convocate de Comisia Europeană pe tema calităţităţii aerului, inclusiv România, nu au altă soluţie decât aceea de a se conforma, menţionând că, potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le aparţine primarilor.

"Potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le revine, direct, primarilor, Ministerului Mediului revenindu-i doar cele ce privesc reglementarea şi monitorizarea acesteia. Din această perspectivă, am avut întâlniri şi am purtat corespondenţă oficială cu edilii marilor aglomerări urbane şi i-am invitat să ne unim eforturile pentru binele sănătăţii locuitorilor din oraşele dumnealor şi pentru evitarea situaţiei ca României să i se impună sancţiuni de către CE", a declarant  ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.

În acest sens, ministrul spune că a avut întâlniri şi a purtat corespondenţe cu primarii marilor aglomerări urbane.

Sursă: Mediafax
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta