Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Tudorel Toader, amenințat public cu închisoarea

Ministrul Tudorel Toader, amenințat public cu închisoarea

Sindicaliștii din administrația penitenciarelor îl avertizează pe ministrul justiției, Tudorel Toader, că infracțiunea de comunicare de informații false se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani, acuzându-l că a afirmat că autorul crimei de la Mediaș nu a beneficiat de legea recursului compensatoriu, deși în absența acesteia bărbatul ar fi fost eliberat abia 1 mai 2019.

"Autorul faptei de la Mediaş nu face parte din categoria celor ce au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu", a anunţat Tudorel Toader, în cadrul unei conferinţe de presă.

″Îl avertizăm pe ministrul Toader că infracţiunea de comunicare de informaţii false se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În data de 16 ianuarie 2019, Tudorel Toader - încă ministru al justiţiei - informa opinia publică despre faptul că “autorul crimei de la Mediaş nu face parte din categoria celor care au beneficiat de prevederile legii privind recursul compensatoriu”.

O nouă dezinformare din partea celui care se face complice prin indolenţă şi rea-voinţă motivată politic cu recidivistii recursului compensatoriu”, afirmă reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Subiecte în articol: Punctul de întâlnire
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mesaj RO-Alert în Slănic Prahova: ”Părăsiți zona!”