România continuă să ofere lumii exemple care arată că talentul și inteligența nu au granițe de vârstă. La doar 9 ani, un elev din Iași a reușit ceea ce părea imposibil: să devină Super Campion Mondial la Aritmetică Mentală, cucerind trofeul cel mare la competiția „Smart Kids 2025”, desfășurată la Dubai.
Se numește Matias Aneculăesi, este elev în clasa a III-a la Școala Primară „Carol I”, și a demonstrat că disciplina și pasiunea pot transforma un copil obișnuit într-un fenomen. În fața a peste 200 de concurenți din 17 țări, Matias a rezolvat 300 de calcule în doar 10 minute, devenind singurul român care a adus acasă această distincție mondială.
Drumul spre acest titlu nu a început însă peste noapte. În martie, Matias a câștigat „Smarty Challenge” la Iași. În iunie, a confirmat în Belgia, la „AMAKIDS CUP”, unde a învins 150 de copii din 20 de țări, rezolvând 260 de calcule în 9 minute. Pas cu pas, a urcat pe podiumuri internaționale, până la triumful din Dubai.
Secretul? Abacul japonez Soroban, pe care l-a stăpânit atât de bine încât astăzi îl folosește doar în minte, fără să mai atingă instrumentul fizic. Matias și-a antrenat nu doar capacitatea de calcul, ci și memoria, concentrarea și autocontrolul – abilități care îi dau un avantaj pentru toată viața.
România are nevoie de astfel de copii. Dincolo de matematică, Matias practică atletism, scrimă, robotică și arte plastice, dar excelența lui arată că aici, acasă, există o generație cu potențial enorm. Ceea ce lipsește adesea este recunoașterea și sprijinul.
De aceea, includerea lui Matias în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”, desfășurată de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, nu este doar o diplomă în plus. Este un semnal că România poate și trebuie să își pună în lumină copiii excepționali. Campania adună tineri de vârf din educație, artă, știință și sport și le oferă o scenă pentru viitor.
În această toamnă, Matias se va întoarce în Dubai pentru alte două competiții mondiale – „HORUS 11 – World Mathematics League” și „WAMAS 2025”. Indiferent de rezultat, România a câștigat deja: are un copil care arată lumii că mintea românească poate străluci la cel mai înalt nivel.