Antena 3 CNN Politică Mircea Diaconu, în Parlamentul European: Lăsați România să-și rezolve problemele

Mircea Diaconu, în Parlamentul European: Lăsați România să-și rezolve problemele

de S.T.    |   

Parlamentul European a dezbătut joi, într-o şedinţă în plen, situaţia din România, în urma modificării prin Ordonanţă de Urgenţă a codurilor penale şi a adoptării proiectului de lege privind amnistia şi graţierea.

„În România, este, într-adevăr o mare problemă, dar nu unde o vedeţi dumneavoastră. Este că în România, votul popular este, de câţiva ani, modificat, furat, aruncat la coş pur si simplu, prin alte metode decât cele democratice”, a afirmat Mircea Diaconu.

Europarlamentarul a cerut ca instituţiile europene să îi permită României să îşi găsească „singură calea”.

„Există justiţie şi e funcţionala, există Curte Constituţională care va tranşa, în scurt timp, acest diferend de opinii, este democraţie în România în momentul în care lumea poate sa iasă afară, în stradă, şi să îşi spună păsul”, a susținut el.

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD, la București