O urnă funerară care conţinea cenuşa unei persoane a fost găsită abandonată pe o plajă de la Ostia, din Italia.
Pe plăcuţa aurie, agăţată strâns de recipientul cu cenușă, există un nume și două date: Sofia Consuelo Perez, născută la 30 septembrie 1948 și decedată la 17 iulie 2024. O femeie se plimba pe faleză şi a văzut-o, aşa că a fotografiat-o şi a sunat la poliţie.
Polițiştii sosiţi la faţa locului au strâns mărturia celor prezenți și, de asemenea, au pus sub sechestru recipientul cu cenușă. Acum carabinierii caută rudele femeii care ar putea fi asociate cu acea etichetă și care pot confirma sau nu moartea acesteia. Momentan, nicio pistă nu este exclusă. Nici măcar faptul că ar fi vorba despre o glumă proastă, relatează presa din Italia.
Însă povestea devenită virală a iscat comentarii din cele mai diverse. Unii cred că urna ar fi fost furată, alţii că a venit pe mare ca sticlele cu mesaje sau că ar fi vorba despre o femeie care a murit chiar la Roma, dar reclamă faptul că ar fi trebuit să aibă autorizaţii.