Aproape 15 kilograme de aur confiscat a dispărut din custodia poliţiştilor, iar proprietarul aurului îi acuză pe oamenii legii că l-au jefuit. A depus plângeri şi se judecă de aproape 19 ani. Povestea spusă de el, descrisă şi în dosar, este de neimaginat. Ar părea că nişte angajaţi ai statului au organizat percheziţii în stil mafiot, pentru a pune mâna pe averea bărbatului, ia, ulterior, alte "tentacule ale caracatiţei" au acoperit vreme de 19 ani jaful.
"Din când în când mai venea câte un poliţist, lua câte un sac, îl ducea la Poliţie, ce făceau acolo nu se ştie, şi îl duceau înapoi. Ei au făcut treaba asta tocmai ca să aibă timp să distribuie tinichelele proporţional în fiecare sac", a explicat Virgil Dulea, patronul casei de amanet.
Sunt acuzaţiile şocante pe care le face Virgil Dulea. Proprietarul mai multor case de amanet din Constanţa susţine de aproape 19 ani că este victima unor funcţionari ai statului: poliţişti, procurori şi comisari ai gărzii financiare. Patronul spune că totul a început în septembrie 2007, când zeci de poliţişti şi comisari ai Gărzii Financiare i-au percheziţionat cele 12 case de amanet şi biroul. I-au deschis dosar penal pentru evaziune fiscală şi i-au ridicat saci întregi cu aur: peste 130 de kilograme.
"Am fost achitat de ambele instanţe şi s-a dispus restituirea aurului. V-aţi recuperat aurul? În marea parte, fără cele 15 kilograme, da. Cele 15 kg unde sunt? Sunt şi acuma depuse la camera de corpuri delicte de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Constanţa, pentru că am refuzat să le ridic. 15 kg de aur sau 15 kg de mărgele şi pietricele? Păi sunt mărgele şi pietricele şi diferite obiecte", a explicat patronul.
Toate tinichelele au fost comparate bucată cu bucată cu bijuteriile ridicate de la amanet în 2007, pentru că fiecare obiect luat în 2007 de la Dulea a fost înregistrat, cântărit, măsurat şi consemnat în procese verbale. Potrivit documentelor, nicio tinichea din cele 15 kilograme nu provine de la Dulea. Patronul a făcut plângeri, memorii şi sesizări ca să-şi recupereze cele 15 kilograme de aur, în valoare atunci de aproape jumătate de milion de euro. A executat silit Garda Financiară din Constanţa şi a organizat chiar şi proteste.
Abia în 2022, Direcţia Naţională Anticorupţie împreună cu structura anticorupţie a Ministerului Afacerilor Interne îl trimit în judecată pe coordonatorul percheziţiilor din 2007. Ofiţerul este acuzat că a înlocuit bijuteriile din metal preţios cu 15 kilograme de mărgele, pietricele de râu, agrafe de păr şi alte gablonţuri. O operaţiune coordonată acuză Virgil Durlea, la care nu avea cum să participe singur doar ofiţerul trimis în judecată.
"Ei au manipulat aurul, l-au plimbat între ei, l-au dat de la unul la altul. Din declaraţiile poliţiştilor aflate la dosar a rezultat lucrul ăsta, din documentele întocmite. A rezultat că peste noapte s-au păstrat prin sertare, prin dulapuri neasigurate şi aşa mai departe", a spus Dulea.
Mai ales că, fără să respecte legea, multă vreme aurul a fost depozitat la o bancă privată, din Constanţa, unde directoare ar fi fost soţia unuia dintre poliţişti, şi nu la Trezoreria Băncii Naţionale.
"Au luat-o şi au vândut-o, au împărţit-o între ei. Au vândut-o, s-au îndulcit din bani (N.r. - poliţiştii)", a adăugat el.
Anul trecut, Tribunalul Constanţa a încetat procesul penal în care era judecat poliţistul pentru furtul celor 15 kilograme de aur.
"S-a prescris. Au scăpat de puşcărie cu alte cuvinte. Dar, rămâne latura civilă. Adică obligaţia lor de a mă despăgubi pe mine", a subliniat el.
După o amânare a pronunţării în 11 termene, un judecător a respins de curând restituirea aurului. Patronul a făcut apel şi spune că va deschide acţiuni şi împotriva Poliţiei Constanţa şi Ministerului Afacerilor Interne.