Antena 3 CNN Externe Mitropolitul rus Hilarion a fost prins în Cehia cu cu o „substanță suspectă de culoare albă” în mașină

Mitropolitul rus Hilarion a fost prins în Cehia cu cu o „substanță suspectă de culoare albă” în mașină

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 21:47 25 Mai 2026 Modificat la 21:47 25 Mai 2026
Foto: Profimedia Images

Poliția cehă l-a reținut, duminică, pe mitropolitul ortodox rus Hilarion, în mașina căruia s-au găsit la un control patru recipiente cu o substanță albă, au anunțat, luni, reprezentanții acestuia, conform AFP, citată de Agerpres.

Pe contul de Telegram al lui Hilarion a apărut un comunicat în care se precizează că polițiștii din Cehia au găsit substanța suspectă în portbagajul automobilului. El „respinge categoric” orice acuzație că ar fi deținut droguri. „Nu am nicio legătură și nu am avut niciodată nicio legătură cu traficul ilegal de substanțe narcotice”, a transmis Hilarion.

Centrul antidrog ceh a transmis că poliția a acționat pe baza unui denunț anonim referitor la un transport de substanțe narcotice și psihotrope. Mașina în cauză a fost oprit în Boemia Centrală, pe autostrada dintre Karlovy Vary și Praga, și a fost reținut un bărbat, a cărui identitate nu a fost precizată de autorități, care au afirmat doar că „au loc interogatorii și deocamdată nicio persoană nu a fost inculpată”.

Echipa de juriști care îi apără interesele lui Hilarion a cerut să îi fie puse la dispoziție toate înregistrările video cu controlul poliției și analize făcute de un laborator independent.

Purtătoarea de cuvânt a diplomației lui Putin, Maria Zaharova, a afirmat că incidentul este o „provocare coordonată” pentru discreditarea lui Hilarion și a cerut eliberarea imediată a acestuia.

Fost mitropolit al Budapestei și Ungariei, acum retras, Hilarion, în vârstă de 60 de ani, era considerat în trecut mâna dreaptă a patriarhului Bisericii Ortodoxe Ruse, Kirill. A condus timp de 13 ani departamentul de relații externe al bisericii și era chiar considerat un posibil succesor al șefului Bisericii Ortodoxe Ruse.

Când a căzut în dizgrația autorităților bisericești, el a fost mai întâi exilat în Ungaria în 2022, apoi demis și din postul de acolo în 2024, după ce a fost acuzat de hărțuire sexuală.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole