O româncă, în vârstă de 48 de ani a fost găsită moartă în locuinţa sa din cartierul Finglas din Dublin din Irlanda, în împrejurări considerate suspecte. Partenerul femeii, tot român a fost reținut în acest caz şi a fost pus sub acuzare.
Victima a fost identificată drept L. M., în vârstă de 48 de ani, originară din Botoșani. Femeia locuia de mai mulți ani în Irlanda, era logodită şi lucra la o farmacie din Dublin, relatează presa din Irlanda.
Polițiștii au ajuns la locuința de pe Melville Terrace, în cartierul Finglas din Dublin, duminică noapte în jurul orei 04:30 în urma unei sesizări. În interior poliţiştii au descoperit trupul neînsuflețit al româncei.
Cu câteva ore înainte, în seara de duminică, 25 octombrie, femeia publicase pe reţelele sociale o fotografie în care avea răni vizibile pe faţă, semne ale unei agresiuni. La șase ore de la descoperirea cadavrului, polițiștii l-au găsit într-un centru comercial pe bărbatul cu care victima avea o relaţie şi l-au reţinut.
Primele cercetări au scos la iveală faptul că ar fi fost vorba despre un posibil atac cu cuțitul, iar polițiștii verifică și informații potrivit cărora românca ar fi fost victima unor agresiuni în lunile trecute.
Locuința femeii a fost izolată pentru cercetarea criminalistică, iar anchetatorii au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă și au discutat cu vecinii.
Românul reţinut a apărut în faţa judecătorilor, unde suspectul a ales să păstreze tăcerea, deşi a beneficiat de un translator desemnat de instanță. Nu a avut un avocat prezent în sala de judecată, însă anchetatorii susţin că acesta a avut opt consultări cu un avocat în timpul detenției și încă una înaintea prezentării în instanță.
În acest moment principala pistă în anchetă este cea a unei dispute între cei doi parteneri care a degenerat.
Poliția a făcut apel la populaţie şi le-a cerut oamenilor care s-au aflat în zonă în momentul agresiunii să contacteze autorităţile şi să ofere orice informații relevante. Sunt solicitate și înregistrări video, inclusiv cele realizate de camerele de bord ale mașinilor care au trecut prin apropiere.