Molly, o cățelușă de rasă border collie, dispărută timp de o săptămână într-o zonă izolată din Noua Zeelandă, a fost găsită în viață după o amplă operațiune de salvare susținută din donații publice, potrivit The Guardian.
Molly a fost descoperită stând lângă o cascadă, într-o zonă de munte greu accesibilă, unde se pierduse de stăpâna sa, Jessica Johnston, în urmă cu șapte zile.
Cățelușa dispăruse din 24 martie, când stăpâna ei, Jessica Johnston, a căzut într-o prăpastie de 55 de metri, în timpul unei drumeții. Johnston a fost grav rănită și salvată cu elicopterul, dar câinele ei nu a mai fost găsit nicăieri.
Șansele de a găsi cățelușa erau extrem de reduse, având în vedere zona izolată din lanțul muntos Campbell Range, din Valea Arahura, în regiunea Coasta de Vest a Insulei de Sud a Noii Zeelande.
Cu toate acestea, Lillian Newton, reprezentanta unei companii de elicoptere, a spus că a avut „un presentiment” că animalul este încă în viață.
Aceasta a spus că vrea să se implice în căutări, însă nu avea bugetul necesar pentru a susține acțiunea amplă.
Zeci de voluntari s-au mobilizat pentru a o găsi pe Molly
Ea a adăugat că nu există finanțare oficială pentru salvarea animalelor pierdute în sălbăticia din Noua Zeelandă.
Astfel, s-a gândit să inițieze o campanie de donații.
„Am sunat-o pe Jess și ne-am asigurat că este de acord să facem public acest lucru”, a spus Newton.
„Obiectivul era să strângem 2.400 de dolari și să găsim câțiva voluntari cu experiență care să ne ajute”, a mai adăugat ea.
În doar opt ore, oameni din toată țara au donat aproximativ 11.500 de dolari, suficient pentru a organiza misiunea.
Newton a descris Alpii de Sud, unde a dispărut Molly, ca fiind „o zonă extrem de izolată și acoperită de vegetație densă și umedă”. Totuși, echipa lor era bine pregătită, gata să-și adapteze abilitățile de căutare și salvare a persoanelor la o misiune cu câini.
Echipa a mers direct la locul în care Jessica Johnston căzuse. Spre surprinderea tuturor, Molly era chiar acolo.
Salvatorii cred că animalul nu a căzut odată cu stăpâna sa, ci a rătăcit timp de o săptămână prin zonă, întorcându-se treptat în locul unde o pierduse.
De asemenea, voluntarii susțin că locul în care a fost găsită nu era deloc ușor de accesat. Molly era blocată la baza unei cascade, înconjurată de stânci ascuțite, acoperite cu mușchi, într-un teren dificil și periculos.
Matt Newton a menținut elicopterul la joasă altitudine, în timp ce un alt membru al echipei i-a oferit lui Molly o bucată de mâncare, apoi s-a apropiat de ea și a luat-o în brațe și s-a urcat cu ea în elicopter.
Niciun membru al echipei de salvare nu-i cunoștea pe Johnston sau pe Molly înainte de misiune, dar când echipa a transmis vestea că a găsit cățelușa, bucuria a fost copleșitoare.
„Cineva mi-a spus că aș avea «norocul câștigătorilor la loterie» dacă aș găsi-o, așa că faptul că totul a dat roade este pur și simplu uimitor”, a spus Lillian Newton.
Molly se află acum acasă lângă stăpâna sa, Jessica.