Antena 3 CNN Politică Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”

Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”

Ioana Coman
1 minut de citit Publicat la 14:33 25 Aug 2026 Modificat la 15:27 25 Aug 2026
Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită. Foto: stiripesurse.ro/agerpres

Un moment neașteptat a stârnit râsete, marți, în timpul unei ședințe comune a comisiilor de Administrație și Ape din Senat. Senatorul PNL Vasile Blaga a intrat prin videoconferință într-o discuție aprinsă, dar și-a pornit camera fără să își dea seama că apărea la bustul gol.

Incidentul s-a produs în timpul unei dispute între senatoarea Nadia Cerva și președintele de ședință, senatorul AUR Vasilică Potecă, pe tema cererii de reexaminare trimise de președintele Nicușor Dan privind cotele de împușcare a urșilor.

„Luați oamenii peste picior, nu-i lăsați să argumenteze”, i-a reproșat Cerva lui Potecă.

În acel moment a intervenit online și Vasile Blaga. Camera era însă pornită, iar senatorii din sală au observat imediat că acesta era la bustul gol și părea să poarte doar un șort de baie albastru.

Blaga și-a continuat intervenția ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

„Doamna Cerva, dumneavoastră ne luați peste picior de două zile. N-aveți voie să depuneți amendament, avem doar cererea de reexaminare. Și știți asta, dar ne bateți la cap de două zile”, a spus senatorul PNL.

Nadia Cerva a sesizat prima situația și a reacționat surprinsă.

„Cine e în pielea goală acolo? E cineva în pielea goală?”, a spus ea, după care și-a făcut semnul crucii.

În sală au izbucnit imediat râsete, iar colegii i-au cerut lui Blaga să oprească transmisia video.

„Domnule Blaga, închideți camera!”, i-au strigat senatorii.

Un alt parlamentar a comentat, în glumă: „E la Techirghiol”.

Momentul a întrerupt pentru scurt timp discuțiile din comisie, care au continuat apoi pe tema cererii de reexaminare.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole