Antena 3 CNN Politică Momentul decisiv de la votul moţiunii de cenzură. Lider PSD: „Cu ştiinţa exactă nu te joci. Era clar că moțiunea trece”

Momentul decisiv de la votul moţiunii de cenzură. Lider PSD: „Cu ştiinţa exactă nu te joci. Era clar că moțiunea trece”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a povestit, la postul național de televiziune, care a fost momentul în care şi-a dat seama că moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă va trece.

"Mi-am dat seama că va trece moţiunea după ce au votat primii 173 de la Camera Deputaţilor. În momentul acela era clar. Lucrezi cu multe, dar cu ştiinţa exactă nu te joci. Era clar că dacă se depăşesc 173 de voturi de la Camera Deputaţilor moţiunea va trece pentru că urma Senatul. În Senat sunt 136 de senatori, noi eram 69, rămâneau 67, 7 erau lipsă, deci era clar că moţiunea va trece”, a spus Ciolacu.

Marcel Ciolacu a subliniat că moțiunea împotriva Guvernului Dăncilă a fost ”una dintre cele mai elegante” moțiuni care s-au votat vreodată în Parlamentul României. 

”Am avut o discuţie cu liderii de grup înainte de începerea lucrărilor şi ne-am respectat. Nu a fost cu huiduieli, cu înjurături, cum era de obicei”, a mai spus preşedintele Camerei Deputaţilor.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu motiune de cenzura
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta