Un politician italian s-a împiedicat pe scări şi a intrat cu capul direct într-un vitraliu istoric. Vitraliul s-a spart şi politicianul aproape a căzut în stradă. Momentul a fost surprins pe camere şi postat vineri pe reţelele sociale.
Consilierul regional pentru Industrie din Sardinia, Emanuele Cani, a alunecat pe scările Palazzo Piacentini din Roma.
Acesta a spart, cu capul, vitraliul "La Carta del Lavoro" din 1932, realizat de renumitul artist Mario Sironi, și aproape că a căzut în stradă. Din fericire s-a ales doar cu răni ușoare și a declarat că regretă profund că a deteriorat opera de artă.