Producătorii de electronice și electrocasnice vor fi obligați să le repare și după ce expiră garanția. Care sunt condițiile
Publicat acum 6 ore si 31 minute
MOȘII DE TOAMNĂ 2019. Moșii de toamnă se sărbătoresc sâmbătă, 2 noiembrie, ziua în care se face pomenirea morților. „Moşii de toamnă” sunt pomeniți în fiecare an în prima sâmbătă din noiembrie.
MOȘII DE TOAMNĂ. În toate lăcaşurile ortodoxe, după Sfânta Liturghie, se oficiază slujba parastasului.
Pentru acest ritual creștin, credincioşii aduc la biserică daruri de milostenie pentru sufletele celor adormiţi: colivă, vin, colaci, lumânări şi tămâie.
MOȘII DE TOAMNĂ. Totodată, creştinii aduc spre slujire şi daruri de mâncare, băutură şi chiar haine sau obiecte preferate de cei adormiţi, iar aceste jertfe aduse pentru a fi sfințite însoțesc rugăciunea rostită de preoții slujitori.