Senatul a respins luni moțiunea simplă împotriva ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru. S-au înregistrat 41 voturi pentru și 73 de voturi împotriva moțiunii, potrivit Agerpres.
Senatorii PACE - Întâi România au aşezat, luni, la tribună, în timpul prezentării moţiunii simple împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, o cutie de carton pe care erau lipite fotografii ale ministrului, un abac şi suzete, potrivit sursei citate.
Senatorul Daniel-Paul Gheorghe a susţinut că abacul e menit să îl ajute pe ministru să calculeze miliardele de euro pierdute de România din PNRR.
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a solicitat îndepărtarea obiectelor. "Aceste chestiuni caricaturale afectează demnitatea umană", a spus el.
Propunerea a fost supusă la vot, obţinând 68 de voturi "pentru" şi 34 "împotrivă".
În urma votului, recuzita a fost îndepărtată de la tribună, însă, în timp ce Daniel-Paul Gheorghe a continuat citirea textului moţiunii, colegul său Ninel Peia, chestor al Senatului, a ţinut în mâini cutia şi un abac.
"Acest ministru Dragoş Pîslaru, care este un personaj macabru, a venit o singură dată în Parlamentul României, doar la momentul învestirii lui. (...) Acest ministru '0' a reuşit să piardă toate fondurile europene pe care România putea să le aibă şi care ar fi ajutat la dezvoltarea acestei ţări", a susţinut liderul grupului PACE - Întâi România, Dorin Petrea, înainte de începerea dezbaterilor în plen.
Plenul Senatului dezbate luni moţiunea simplă formulată de senatorii Opoziţiei împotriva ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene intitulată "Dragoş Pîslaru, tehnocratul lui Cioloş şi ministrul fără rezultate". Moţiunea a fost semnată de 44 de senatori PACE - Întâi România, AUR şi neafiliaţi.