Antena 3 CNN Externe NATO ar urma să lanseze misiunea Arctic Sentry în zilele următoare

NATO ar urma să lanseze misiunea Arctic Sentry în zilele următoare

A.N.
1 minut de citit Publicat la 22:31 09 Feb 2026 Modificat la 22:31 09 Feb 2026
Imagine cu caracter ilustrativ. sursa foto: Getty

NATO ar urma să lanseze în zilele următoare misiunea Arctic Sentry – Santinela Arctică, o inițiativă care ar putea întări capacitățile de supraveghere și resursele militare ale Alianței în regiunea arctică, au declarat cinci surse pentru Reuters, pe fondul tensiunilor dintre președintele american Donald Trump și aliații europeni în legătură cu Groenlanda, relatează Agerpres.

Potrivit a trei diplomați europeni, unui oficial militar și unei persoane familiarizate cu discuțiile, lansarea misiunii ar putea avea loc chiar în această săptămână, în contextul reuniunii miniștrilor Apărării din statele membre NATO, programată la Bruxelles.

Operațiunea Arctic Sentry ar putea include exerciții militare, intensificarea activităților de supraveghere, desfășurarea unor nave suplimentare și a unor mijloace aeriene, inclusiv drone, au precizat diplomații. Totuși, oficialii au subliniat că accentul ar urma să fie pus pe utilizarea mai eficientă a resurselor deja existente în regiune, și nu pe trimiterea unui număr mare de forțe noi.

Un oficial NATO a declarat pentru Reuters, într-un e-mail, că misiunea „face parte din eforturile Alianţei de a consolida în continuare descurajarea şi apărarea noastră în regiune, în special având în vedere activitatea militară a Rusiei şi interesul tot mai mare al Chinei pentru Nordul Îndepărtat”.

Același oficial a precizat că se așteaptă ca misiunea să devină operațională în scurt timp.

Săptămâna trecută, NATO a anunțat că a demarat planificarea acestei inițiative, după discuțiile purtate la Davos între Donald Trump și secretarul general al NATO, Mark Rutte, care au contribuit la reducerea tensiunilor generate de dorința liderului american de a achiziționa Groenlanda, teritoriu autonom al Danemarcei.

Sursele au precizat că nu a fost luată încă o decizie finală, iar opțiunile sunt în continuare analizate.

Comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, a afirmat luni că planificarea operațiunii se află în „stadiile finale”.

Aflat într-o vizită la Luxemburg, Grynkewich a declarat că urma să primească marți o informare privind planurile misiunii din partea Comandamentului Forțelor Întrunite ale NATO din Norfolk, Virginia.

„Dacă informarea merge bine... am putea avea ceva ce putem anunţa mai târziu în această săptămână despre cum vom merge mai departe în această privinţă”, le-a declarat el jurnaliştilor.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole