Antena 3 CNN Actualitate Tragedie în largul Mării Negre. Cel puţin doi marinari au murit după ce o navă s-a scufundat

Tragedie în largul Mării Negre. Cel puţin doi marinari au murit după ce o navă s-a scufundat

Cel puţin doi marinari au murit duminică după ce o navă de transport marfă s-a scufundat în Marea Neagră.

de Georgiana Adam    |   

Tragedia s-a petrecut în largul coastelor Turciei, după cum au anunţat autorităţile din această ţară.

Alţi cinci membri ai echipajului au fost salvaţi. 

"Echipajul număra 13 membri. În acest moment, cinci persoane au fost salvate, iar două trupuri neînsufleţite au fost recuperate", a declarat guvernatorul provinciei Bartin din Turcia, citat de agenţia oficială de presă Anadolu.

Iniţial autorităţile turce au afirmat că ar fi vorba de un cargou rusesc, însă au revenit ulterior şi au precizat că vasul, numit "Arvin", arbora pavilionul arhipelagului Palau din Pacific.

Nava, cu chipaj este ucrainean, naviga din Georgia spre Bulgaria la momentul naufragiului, care s-ar fi produs din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Intervenţia echipelor de salvare este îngreunată de condiţiile meteo. Conform Ministerului turc al Apărării, a fost mobilizată o fregată pentru a participa la operaţiunile de salvare.

Puternice rafale de vânt şi ninsori s-au produs duminică în regiunea unde s-a scufundat nava, aceste condiţii meteo riscând să reducă vizibilitatea şi să complice circulaţia ambarcaţiunilor.

Sursa: Argerpres.

Subiecte în articol: naufragiu Marea Neagrã
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Diana Șoșoacă este candidat la Primăria Capitalei