Antena 3 CNN Actualitate Social Nicolae al României, mesaj emoționant la doi ani de la decesul regelui Mihai I: Dragostea și dorul de bunici sunt unice

Nicolae al României, mesaj emoționant la doi ani de la decesul regelui Mihai I: Dragostea și dorul de bunici sunt unice

Nicolae al României a transmis un mesaj, joi, la împlinirea a doi ani de la decesul regelui Mihai I, vorbind despre "dragostea și dorul de bunici care sunt unice". "Să ne amintim cu drag de el mereu", a mai scris fostul principe Nicolae.

"Dragostea și dorul de bunici sunt unice. Doi ani de când bunicul meu, Majestatea Sa Regele Mihai I, a plecat dintre noi. Să ne amintim cu drag de el mereu", a scris Nicolae al României într-un mesaj publicat pe rețeaua de socializare online Facebook.

Ultimul monarh al României s-a născut în 1921 şi a domnit în două rânduri, între 20 iulie 1927 şi 8 iunie 1930 şi între 6 septembrie 1940 - 30 decembrie 1947.

Mihai I a fost şi ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat din perioada celui de-al doilea Război Mondial. A devenit pentru prima dată rege după moartea bunicului său, Ferdinand, şi în urma renunţarii la tron a lui Carol al II-lea, tatăl său (decembrie 1925). A fost detronat de propriul său tată său, după doar trei ani şi a reprimit coroana un deceniu mai târziu, după abdicarea lui Carol al II-lea.
 

TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Mărturia exclusivă a celui care l-a dus pe Prințul Paul în Malta