Antena 3 CNN Actualitate Inedit Nicolae Ceaușescu avea încredere oarbă în soția sa Elena. A trecut chiar și peste povestirea compromițătoare a fratelui său... Lucrul inedit pe care acesta l-a mărturisit

Nicolae Ceaușescu avea încredere oarbă în soția sa Elena. A trecut chiar și peste povestirea compromițătoare a fratelui său... Lucrul inedit pe care acesta l-a mărturisit

Fratele mai mic al lui Nicolae Ceaușescu a povestit ziariștilor o întâmplare din anii războiului, când, spunea el, dorind să-și viziteze viitoarea cumnată, care locuia cu cumnata ei, Adela, într-o cameră închiriată în București, le-ar fi găsit pe amândouă petrecând dezbrăcate în compania unor soldați germani.

S-a vorbit și despre o posibilă legătură dintre ea și diverși alți bărbați din preajma sa. Cum ar fi fost un oarecare Ioan Ursu, coordonatorul Programului nuclear al României prin anii ”70, care-și permitea intimități cu ”prima tovărășă” în public, ajutând-o să urce sau să coboare din diverse mijloace de locomoție, prilej cu care o atingea în public, în locuri dintre cele mai sensibile. La sesizarea aghiotantului care o însoțea pe Elena Ceaușescu, cum că asemenea lucruri nu sunt permise, acesta ar fi replicat cu o replică des gustată și azi mai ales de publicul masculin.

Citește întreaga știre pe HISTORIA

 

Subiecte în articol: elena ceausescu Nicolae Ceauşescu frate
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Vremea severă a făcut prăpăd în mai multe zone din țară