Președintele Nicușor Dan și omologul său polonez, Karol Nawrocki, vor găzdui împreună, pe 13 mai, la Palatul Cotroceni, Summitul Format București 9 (B9) și al Țărilor Nordice. Tema generală a reuniunii va fi „Delivering More for Transatlantic Security” („Mai mult pentru securitatea transatlantică”), a anunțat Administrația Prezidențială, relatează Agerpres.
Formatul București 9 a fost lansat în 2015, la inițiativa României și a Poloniei, și reunește țările aflate pe Flancul Estic al NATO: România, Polonia, Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Estonia, Lituania și Letonia.
La summitul de la București au fost invitați secretarul general al NATO, Mark Rutte, precum și reprezentanți ai statelor nordice – Finlanda, Danemarca, Islanda, Suedia și Norvegia.
Invitație a primit și președintele american Donald Trump. Liderul de la Casa Albă a transmis însă, printr-o scrisoare diplomatică în care a mulțumit României pentru sprijin, că nu va putea ajunge la București. Potrivit unor surse, aceeași invitație i-a fost adresată și secretarului de stat american, Marco Rubio.