Președintele Nicușor Dan a avut marți seară o întâlnire, prin videoconferință, cu liderii europeni, legată de criza prețurilor la petrol și gaze provocată de războiul din Iran.
„Principalul subiect abordat a fost cel legat de prețurile la energie si impactul lor asupra obiectivelor de consolidare a competitivității europene și de stimulare a industriei, agravat recent de creșterea prețurilor la petrol și gaze pe piața internațională, ca urmare a crizei din Orientul Mijlociu”, a spus Nicușor Dan, într-o postare publicată pe rețelele sociale.
La videoconferință, președintele României a precizat că a „subliniat nevoia și importanța unor măsuri urgente pentru scăderea prețului energiei, astfel încât să fie redusă presiunea asupra industriei și cetățenilor și să fie relansată competitivitatea economiei europene, iar asupra acestei chestiuni a fost consens între liderii participanți”.
„În paralel, trebuie să facem o analiză a modului în care vom aborda sectorul energetic pe termen mediu și lung, care să vizeze valorificarea rolului resurselor proprii și revalorizarea lor în ansamblul mix-ului energetic european. În mod cert, Uniunea Europeană trebuie să își consolideze autonomia în acest sector și să își reducă dependențele cât mai rapid”, a mai spus Nicușor Dan.