Antena 3 CNN Externe Nicuşor Dan participă luni, prin videoconferinţă, la reuniunea „Coaliţiei Voluntarilor”. Va fi coprezidată de Macron, Merz şi Burnham

Nicuşor Dan participă luni, prin videoconferinţă, la reuniunea „Coaliţiei Voluntarilor”. Va fi coprezidată de Macron, Merz şi Burnham

M.P.
1 minut de citit Publicat la 08:11 24 Aug 2026 Modificat la 09:40 24 Aug 2026
Președintele României, Nicușor Dan. Foto: Agerpres

Preşedintele României, Nicuşor Dan, va participa, luni, prin videoconferinţă, la reuniunea „Coaliţiei Voluntarilor”, potrivit unui anunţ al Administraţiei Prezidenţiale. Coaliţia voluntarilor pentru Ucraina se va reuni de la ora 13:00 într-un format „hibrid” şi va fi coprezidată de Emmanuel Macron (prin videoconferinţă), de cancelarul german, Friedrich Merz, şi de prim-ministrul britanic, Andy Burnham.

Zece lideri europeni se vor deplasa la Kiev pentru reuniunea „Coaliţiei Voluntarilor”, printre care şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa. Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va găzdui reuniunea.

„Coaliţia Voluntarilor”, la a 35-a aniversare a independenţei Ucrainei

La Kiev, Andy Burnham va coprezida prima sa reuniune a Coaliţiei Voluntarilor care reuneşte ţările ce sprijină Ucraina. 

„La această a 35-a aniversare a independenţei Ucrainei, poporul ucrainean nu trebuie să aibă nicio îndoială: Regatul Unit este alături de voi astăzi şi va rămâne aşa atât timp cât va fi nevoie”, a declarat Burnham, citat în comunicat.

El şi-a reafirmat sprijinul „de neclintit” pentru Ucraina şi apelul său „la o pace justă şi durabilă”.

Marea Britanie este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Ucrainei. Guvernul de la Londra a mobilizat deja aproximativ 25 de miliarde de lire sterline (29 de miliarde de euro) de la începutul invaziei rusești în 2022, dintre care 16 miliarde reprezintă ajutor militar.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole