Antena 3 CNN Mediu Ninge în deșertul Atacama. Și nu oricum: cea mai puternică rețea de radiotelescoape de pe Pământ a intrat „în modul de supraviețuire”

Ninge în deșertul Atacama. Și nu oricum: cea mai puternică rețea de radiotelescoape de pe Pământ a intrat „în modul de supraviețuire”

Anamaria Nedelcoff
3 minute de citit Publicat la 15:24 06 Iul 2025 Modificat la 21:50 06 Iul 2025
Ninsoarea a acoperit Facilitatea de Suport Operațional a ALMA, situată la 2.900 metri altitudine, la 1.700 de kilometri nord de Santiago. sursa foto: Getty

Imaginează-ți locul cel mai uscat de pe planetă. Nu, nu e metaforă - e realitate: în deșertul Atacama din Chile cad precipitații sub un centimetru pe an. Tot acolo, în vârf de munte, la peste 5000 de metri altitudine, se află ALMA - o rețea impresionantă de 66 de radiotelescoape care, împreună, formează cel mai puternic „ochi radio” din lume, capabil să capteze ecourile cele mai fine ale Universului. Ei bine, chiar acolo a nins. Și nu a fost doar un fulg rătăcit, ci o ninsoare serioasă, care a forțat întregul observator să intre în „mod de supraviețuire”. Iar asta e o premieră pentru o zonă care, statistic, e mai uscată decât Marte, spun cercetătorii.

„Nu s-a mai înregistrat ninsoare la tabăra de bază de peste 10 ani. Nu ninge în fiecare zi la ALMA!”, au transmis reprezentanții observatorului pentru Live Science.

Ce s-a întâmplat?

Ninsoarea a acoperit Facilitatea de Suport Operațional a ALMA, situată la 2.900 metri altitudine, la 1.700 de kilometri nord de Santiago. De joi, 26 iunie, toate operațiunile științifice au fost suspendate - un gest rar, dar necesar, pentru a proteja antenele sensibile.

Radiotelescoapele ALMA sunt amplasate pe Platoul Chajnantor, un platou deșertic de mare altitudine din regiunea Antofagasta. Deși sunt obișnuiți cu cel mult trei ninsori pe an la 5100 de metri, la 2900 de metri (unde e tabăra de bază), astfel de fenomene sunt excepționale, scrie Space.

„În iarnă, unele furtuni sunt alimentate de umezeala provenită din Pacific, care poate duce precipitațiile chiar până în zonele de coastă ale deșertului Atacama”, a explicat Raul Cordero, climatolog la Universitatea din Santiago.

Ce a declanșat această ninsoare?

O combinație atipică de factori atmosferici. Instabilitatea severă a afectat nordul Chile, iar Direcția Meteorologică a emis o alertă de ninsoare și vânt. A fost vorba despre trecerea unui așa-numit „nucleu rece”, un fenomen care poate aduce schimbări bruște și severe de temperatură.

 „Am emis o alertă de vânt pentru regiunea Antofagasta și zonele din nord, cu rafale de până la 80–100 km/h”, a declarat meteorologul Elio Brufort pentru presa locală.

Ninsorile au fost însoțite și de ploi puternice mai la nord, care au provocat inundații locale, închiderea școlilor și pene de curent. Din fericire, până acum nu s-au înregistrat victime. Dar intensitatea fenomenului a fost comparabilă cu episoade meteo care apar o dată la zece ani.

Ce înseamnă „modul de supraviețuire” pentru un telescop?

Pe scurt: se închide tot, se protejează echipamentele, și se așteaptă cu răbdare momentul în care e sigur să se reia observațiile.

„Imediat ce trece furtuna, echipele de deszăpezire sunt activate pentru a inspecta vizual fiecare antenă înainte de reluarea observațiilor”, au transmis reprezentanții ALMA.

„Trebuie să se acționeze rapid, deoarece unele dintre cele mai bune condiții de observare apar imediat după ninsoare: frigul reduce umiditatea aerului, care este principala sursă de interferență pentru măsurătorile noastre”, adaugă aceștia.

Temperaturile au scăzut drastic în ultimele zile: până la -12°C, cu temperaturi resimțite de -28°C.

În astfel de condiții, muncitorii de la mare altitudine au fost retrași, iar antenele au fost repoziționate cu spatele la vânt, ca să reducă riscul de deteriorare din cauza zăpezii sau a rafalelor.

E o veste proastă? Sau doar o întâmplare izolată?

Aici intrăm în discuția mai amplă despre schimbările climatice. Deși este prematur să legăm direct acest episod de criza climatică globală, climatologii spun că ceva, totuși, se schimbă.

„Modelele climatice prevăd o posibilă creștere a precipitațiilor chiar și în această regiune hiper-aridă. Nu putem spune încă, cu certitudine, dacă acea creștere a început deja”, a precizat Raul Cordero.

Citește mai multe din Mediu
» Citește mai multe din Mediu
TOP articole